CENESTEZICA

Probabil ultimul targ al Bucurestilor

2011-12-11T13:56:00.001+02:00

Mi se pare remarcabil, fenomenal, cum o lume deschisa, asecolului XXI, o lume bransata la actual, o lume a brandurilor si amodernitatii, cu iPaduri, Zare si Versaci, ceainarii si librarii fine, se schimbatotal, intr-o suflare, dezvaluindu-se veche, neschimbata, blocata in interbelicsau primii ani postcomunisti.Anacronismul e brusc, subit, frapeaza, infioara… sperie.

E de ajuns sa ma urc in tramvaiul 21, directiaObor-Colentia, via Mosilor. Duminica e zi de targ. E ora 10 si tramvaiul e dejaplin. Oamenii insisi se schimba, fizionomiile se altereaza, vestimentatia semodifica. Apare primul crampei de incertitudine, de nesiguranta. Un om cupalarie si ochelari de soare ne muta pe toti din coada tramvaiului. Are cu elun ciobanesc “de Bucovina”, cum tine sa verbalizeze, vocal, oricand si oricui,interesat sau nu. Bietul caine, 11 luni aflam de la stapan, e dus la“targ”pentru a fi vandut. E o namila deja, imi ajunge pana mai sus de curea.Tremura, e lume multa, nu e obisnuit cu tramvaiul, in care, aflam, se urcaprima data. Are o figura blanda, supusa, totusi nu ma indoiesc ca la cel maimic semn de nesiguranta, ne-ar putea sfasia pe toti, mancandu-ne matele,inclusiv pe stapan. “Mi-am scos banii pe el” spune, desi nu mi-e inca clar cum,si acum “il dau, ce sa fac, vin sarbatorile, trebuie sa mancam si noi, sa bem”.O spune tare, atragand priviri. Bea vin rosu, acru, dintr-o sticla de nectar. Belestefalcile animalului legat cu o cordelina subtire pusa in doua, de bara dintramvai, si arata coltii, “caninii”, unui tigan interesat, care se uita… ca laurs. “Daca asta e boala mea, ce sa fac” spune stapanul. “Am prea multi si nupot sa ii mai tin pe toti”. Mi se pare interesant, omul asta ar putea sta labloc, s-a urcat la intersectia lui Carol cu Mosilor, zona de blocuri. Locul luinu e aici. As fi tare intrigat sa vad apartamentul sau.

Tigani bubosi. Femei fara chip cu priviri pierdute si sacosede rafie. In fine, precaut, cautand sa simt in permanenta cu buca portofelul pecare nesabuit l-am last in buzunarul de la spate, ma strecor si cobor dupa douastatii, cu rucsacul ancombrant in spate. Sunt impins, bruscat, neferit, singur.

Pe lungul drum spre halele de carne, subiectele suntnesfarsite, apar la tot pasul. Tigani soptesc “telefoane, telefoane”, altii“tigari, tigari”, cumva discret, incercand sa nu iasa in evidenta. Unii beau,altii cersesc de pe scaunelul de pescar, cu albul ochilor belit inspre in sus.Nu ma pot abtine in a ma intreba daca e o miscare studiata, jucata, sau dacafemeia care repeta obsedant, aceeasi placa, cu un ton si o modulatie totalnepotrivite, chiar are un handicap.

E lume multa, agitatie. Toata lumea se uita piezis, fetelesunt dezumanizate, privirile pierdute. Un individ merge grabit in spatelenevestei, cu o coaja de samanta atarnand in buza de jos, in timp ce mieji sialte coji de “floare” i se revarsa, violent proiectate cand si cand, cu tot cusputa, pe jos.

O apuc printre tarabe. E un spectacol, un circ bizar, osorcova grotesca, dar care ma fascineaza atat. Se vand haine ieftine, papuci decasa, slapi, treninguri, ligheane, linguri de lemn, funduri de lemn, galeti,multe plastice, diferite obiecte de uz casnic, perii de veceu, argint, aur,cercei, bratari, apanajul tigancilor infoiate cu 3 cojoace si broboade in cap,trase peste caciuli. Se vinde miere, balnuri care nu au conoscut vreodatatdecat plasticul, nicidecum animalul, peruci, jucarii sclipitoare, cromate. Ezarva, un murmur constant te insoteste, tonuri, inflexiuni si onomatopee seamesteca, rezultand un uruit bizar care te opreste parca din dialogul tauintern, care cumva te arunca intr-o transa a mobilitatii. Trebuie sa merginainte, nu trebuie sa ma opresc.

Drumul lat de printretarabe se casca pe ici pe colo in unghere slab iluminate. Mai multe tarabe,cosmelii si casute din lemn sau termopan ieftin, dupa caz, pe care primaria sauadministratia pietelor le-a cladit in incercarea de a reglementa cumva haosulasta bizar. Se vand brazi. Multi brazi. Lumanari, coroane, furtunuri de dus, cusau fara “para”, robineti, saibe, garnituri. Se vand cizme de cauciuc, gumari,galosi. Un mos incearca direct pe asfalt, o cizma noua din cauciucalbastru-verzui. Scoate un picior cu o soseta neagra dintr-un pantof negrudintr-o imitatie rigida de piele scalciata. E vocal, se tocmeste, setarguieste, o femeie tanara il insoteste, analizeaza produsul, vanzatorulgesticuleaza larg.

Piata te asalteaza. Mergi inainte, tu si cu tine, tinandu-timainile aproape de corp. Priviri, figuri. E clar ca nu sunt din filmul asta, siasta se simte. Inamicul te simte. Ca niste caini, simt mirosul fricii, se uitaiscoditor. Inca n-am scos legitimatia de la NYIP, nici aparatul, totusirucsacul mare si negru din spinare atrage priviri. Paznicii-gluma sunt totdintre ai lor. Oricum nu te-ar putea ajuta si oricum n-ar fi convinsi indemersul tau fotografic, de documentare. Mi-am mutat insa portofelul inbuzunarul din fata al pantalonilor. Ma impunge in locul lasat liber acum cevatimp de apendice. E bine.

Studiez fizionomii. N-am niciun dubiu asupra teorieievolutioniste a lui Darwin. Ma incred in genetica, si stiu, vad, mi se confirmasi mi se demonstreaza “la cald” ca am de-a face cu niste fiinte, niste fapturi,care exista, traiesc, dar pe care cu greu ii pot numi individualitati,persoane, …oameni.

Nu ma intelegeti gresit. Ii iubesc. Ma fascineaza. Pentrumine e un spectacol desavarsit. Ii studiez ca un copil plin de nesat rasfoind unatlas biologic, descoperind animale nemaivazute din indepartata junglaamazoniana. Le caut privirile, le studiez fugar. Nu mentin contactul mai multde o fractiunde de secunda. Dar imaginatia, mintea lucreaza. Am pulsul marit.Descopar fascinatia omului pentru grotesc. Ceva e rau, e bizar, e gresit, dartotusi nu te poti opri din a privi, a studia, a face inferente. Mi-e evident caaici nu e chip de ratiune, de relationare, de explicatii, de argumetare, dediscutie, de conversatie. Sau esti ca ei, sau te uiti inainte, te mistimecanic, verbalizezi interior, iti faci treaba, si ai plecat, fara sa teopresti. Tiparele lor psihice sunt diferite, daca sunt. Reprezinti o amenintarepentru existenta si lumea lor, pentru activitatea lor. De-ar sti ca nu-midoresc decat sa ii cunosc, sa ii studiez, sa ii imortalizez. Dar nu e chip siloc de explicatii sau povesti. Nu e timp. Fiecare pentru el. S-ar devora intreei la cel mai mic semn de actiune diferita, si cu siguranta m-ar devora pemine. Le vad privirile. Doamne, privirile. Le vad trasaturile. Spun multe, mi-eclar, imi reafirma convingerea ca poti, intr-adevar citi un individ dupafizionomie. Retardul sever, lipsurile, deficientele, reducerea mintala, toatesunt inscrise exact in topografiile unei harti fizionomice exacte. Nu e loc deindoiala. Gena este diferita aici. S-a dezvoltat si a supravietuit brutal,frust, rugos. Sunt fiinte ale actului, nu ale rationalului. Traiesc prinactiuni standardizate, bine definite, de emanatie profund concreta, a actului,a faptei, a actiunii. Ei FAC, pentru ca asa trebuie, instinctual, pentru asupravietui si continua sa existe. Nu ma indoiesc – nu e vorba de niciun act alratiunii, al trairii interioare, psihice, emotionale. E vorba de existenta hic et nunc. De la fizionomie, gesturi,acte de vorbire, pana la vestimentatie, mi se arata evidenta de netagaduit acalitatii slabe, deficitare, a materialului genetic. Atentie insa – acestiindivizi sunt niste supravietuitori, bine adaptati unui mediu ostil, in carecoexista, in urma unor instincte, mirosuri hormonale rudimentare, instinctive,bazale.

Ma decid intr-un final sa intru in cladirea din caramidarosie, inalta, a pietei, zona vechilor hale de carne. Descopar la o privire deansamblu, ca halele sunt un cub, lipsit de orice fel de arhitectura saudetaliu. Sunt un corp imobil, gigantic, din caramida rosie, vopsita. Sunt unpatrulater, un monobloc bazaltic, parca prabusit, cazut din spatiu, si infiptpe locul asta din vremuri pe care istoria nu le mai stie. Tot targul, toatetarabele, tot talciocul asta, bazarul asta dantesc, sunt parca vechile asezaride ev mediu, care imprejmuiau cetatea, in afara zidurilor ei. E vulgul,noroiul, sobolanii, pisatul si cacatul din sant, haznaua, cocioabele, colibele,grog-ul, ciuma si holera, curvele mizere cu tatele pe afara, batranii lunaticifara ochi si dinti care vorbesc singuri, copii murdari si goi – targul asta etoata mizeria de langa vechile cetati, aciuierea bizara din afara zidurilor ei.Iar halele rosii, piata monobloc, sunt fortareata, care domina peisajul.

Patrund greu, printr-o mare de fiinte (vezi descrierea maisus), urc niste rampe vechi, pe care le asemuiesc podurilor cu lanturi de pestesanturile de aparare ce imprejmuiau cetatea. Stiu unde o sa ajung. Sunt dejafascinat, nerabdator, si inca n-am ajuns in miezul interior, in camerafaraonului. E plin de rosu, roz sangeriu, purpura, culori tari, vii, organice,lumini difuze, haos, penumbra, negru. Mase de fiinte intr-o miscare continua,aleatorie, dezordonata, dezatomizata, intocmai unor furnici bezmetice, unui roide pasari sau albine cu simtul directiei si al grupului anulat, o urecheinterna defecta, un milion de spermatozoizi dintr-o spermograma aducatoare devesti triste unei tinere familii. Ma echilibrez, ma ajustez, caut sa raman inpicioare. Urmaresc, observ, imi fac loc, miros, vad. Caut unghiuri. Observ.Sunt asaltat de atata informatie vizuala. De fapt, toti stimulii au cotemaximale. Creierul lucreaza la capacitate maxima, e prea multa informatie.Planuiesc. Ascult. Studiez. Planific. Nesiguranta devine apasatoare. Ma miscgrabit, asemeni lor, cu miscari bine determinate, insa tremurande. Ma retraglanga o usa masiva metalica, pe care o vada deodata venind inspre mine. Maferesc. Reiau. Las rucsacul jos, scot aparatul. Doamne, n-am cum sa trecneobservat. Inchid rucsacul, il iau in spate, il securizez. Imi atarnlegitimatia la vedere. Parca ar conta, sau parca mi-as fi pavaza… e atat de mica,cum sa incap cu totul in spatele ei, un plastic, o poza si niste inscrisuri?! Eca si cum as arata un insemn masonic unui vierme si m-as astepta sa priceapa...Inutil.

Pornesc. ISO mare. N-am timp, trag rapid, instinctual,impins, impuns, inghiontit. Rucsacul ma dezechilibreaza, mi-a modificat centrulde greutate. Nu dureaza mult pana sunt remarcat. Luat la ochi, in colimator.Cine sunt?! De ce fac fotografii?! N-am voie cu aparatul!!! De unde vin?! Cinem-a trimis?! De unde sunt?!! Baiguiesc ceva, mormai, ca ei, ma strecor, mergmai departe, nu pot sa ma opresc, nu am voie, nu e chip. Nu ma pot concentra. Oiau razna si bulesc diafragma la un cadru interesant. Dracu stie cum invart derotite. Se tipa. Se ridica vocea. Ma retrag repede, ma afund mai mult, cautandsa scap de vacarm si de gesturile, privirile si glasurile care se impotrivesc.Arat fugar legitimatia. Ce gluma! Am suparat animalele, am trezit bestia. Seduce vestea, se raspandeste. De n-ar fi in spatele galantarelor cu mate sibucati de animal, m-ar linsa. Au cutite mari, ascutite. Topoare mici, cu lamamare. Hacuiesc placid, cu privirea goala si mainile pline de sange, halci deanimale agatate de carlige mari si ascutite prin cranii, cavitati oculare sauraturi. Un individ se agita in spatele unei tarabe. N-am ce cauta aici!! Deunde sunt?! Cine m-a trimis?!! N-am voie!!! De ce vin singur sa fac poze?!! …Savin cu cineva!!! Aparatul atrage priviri, se gesticuleaza, nu eu sunt inamicullor, ci aparatul, lentila. Mi se lasa de inteles ca mi-l pot confisca. Sau caoricu, as putea fi prada unor gesturi de natura sa atenteze la siguranta mea sia echipamentului.

Apuc sa mai trag cateva cadre, din mers. Fugar. N-am timp.Nici pentru tehnica, nici pentru unghiuri. N-am unde sa imi stabilesc postul.Caut un refugiu, dar ma misc greoi. Nu pot sa gandesc, sa fac ce trebuie. Mainfior cand realizez ca sunt singur, expus, intr-o zona de razboi, inconjuratde sorturi rosii, halate patate de sange, cutite, apa si dejectii pe un cimentalunecos. Caut refugiu. Am ragaz pentru a ma gandi un pic, dar vad in departarepriviri, discutii aprinse, gesturi. Sunt aratat cu degetul. Dau rucsacul jos,securizez aparatul. Imi smulg grabit legitimatia din piept. Gata. Sunt doar untrecator, cu un rucsac. Inregistrez in mine, pe banda magnetica a sinelui, fotografiezin substanta cenusie, pentru mine. Regret. Imi fac loc, si cu pasul grabit,redevin inobservabil.

Oua. Stive de oua. Mate. Gaste cu matele pe afara. Copite deporc. Urechi. Capete. Mate. Ficati, plamani, bojoci. Burta. Multa burta. Zemuricare se revarsa peste incaltarile mele. Cozonaci. Carlige, perii de veceu.Parti pe care nu stiam ca un animal le poate avea in el. Organe neidentificate.Mase de carne, grasime. Mate. Gaturi. Gaini belite. Capete, gheare.

Lumina. Aer. Imi croiesc drum din afara sanctuarului in careun ritual satanic era in curs de desfasurare.

Doua tiganci ma flacheaza. Sa ma opresc, imi spun, sa imighiceasca. “Ai o suparare mare” imi spune una. Si renunta, o las in urma, dar oazmute pe cealalta, mai batrana, mai versata, care mai face cativa pasi. “Tusuferi dupa o femeie” imi arunca cealalta, din spate, de unde am lasat-o.

Ma sui grabit intr-un taxi si revin in orasul actual, lanici 2 kilometri distanta.

In loc de postscriptum.

De-ar fi glie pe jos, carute trase de cai, gaste in sac siporci tarati de-o sarma de raturi insangerate, de-ar fi noroi si balti pana lagenunchi, de-ar ploua si de-ar suna clopotele in zare, Oborul ar fi ca acum 100de ani. Este un targ al zilelor noastre, dar ramas, neindoios, in vremuri apuse, cu tot ce tine de un targ,de la fapte si locuri, pana la oameni. Am mai trait odata sentimentul, ce-iadevarat cu o intensitate mai mica, intr-o plimbare de la Filaret, 11 iunie,pana la Unirii, inclusiv statia de metrou. Bucurestii raman un targ talciocizatin care fotografi de strada ar gasi subiecte nesfarsite pentru ani buni de acumincolo. Spre diferenta de vechile targuri insa, cei care le populeaza s-auschimbat, in rau, s-au adaptat modificandu-se genetic, regresand psihic sifizic, dezvoltand colti, furie, ace cornoase, glande veninoase, de otrava siacid improscatoare. Fotograful care se inhama in a-i descoperi trebuie sa seinarmeze cu rabdare, curaj, tarie de sine, putere, versatilitate si energiemistuitoare. Nu strica o incursiune in fotografia de razboi si de front, pentruca daca atunci, camera obscura iticonferea statut si atragea recunostinta pentru impresiile fotografice capturandfiguri pitoresti si zambitoare, acumaparatul de fotografiat modern si masiv e arma ta incarcata si atintita asupraoricui care iti devine automat inamic.

In tot cazul, recomand o incursiune, macar plimbata, intr-oalta lume, iar fotografilor tarie si curaj. Fiti cu bagare de seama.

Tanti Sofica e tare de isprava.

2011-11-22T22:24:00.001+02:00

Tripul la Sofia cu trenul, la cuseta, a fost cel mai bunlucru pe care l-am facut demult, un gen de highlight al ultimei perioade, caren-a fost tocmai cea mai fericita. O sclipire de geniu a bunului C.

N-are sens sa spun, ca si iesit parca pentru prima oara dintara (de fiecare data o sa ma socheze asta, o sa ma impresioneze contrastul sicomparatia cu saraca realitate de pe-aci), ca toate functioneaza, e ordine,curatenie, oamenii sunt extraordinar de deschisi, amabili, respectuosi, n-aucaini vagabonzi, n-au boschetari, n-au ciori, sau in tot cazul, incomparabil,au mult mai putine cacaturi decat la noi. Cladirile sunt frumoase, chiar dacanu frapeaza arhitectural, dar sunt insa curate, ordonate, pentru ca in modestialor, nu pot spune saracie, totul e mult mai coerent, inchegat si placut. Isipoarta simplitatea (in cel mai frumos sens) cu mandrie si frumusete.

In cartierul minunat in care am stat, cu stradute plinde depuburi, inguste, cu piatra cubica si sensuri unice, ma simteam cumva ca inPraga sau in Quartier Latin din Paris. Aveam totusi un sentiment amuzant caeram cumva un trimis al rezistentei intr-un Berlin sau intr-o Varsovie a anilor50, ca trebuia sa livrez un mesaj, sa obtin un act sau o informatie, si totusisa ma feresc de un oarece serviciu secret trimis sa ma intercepteze. Genial,oricum.

Si inca ceva, care imi sustine si imi alimenteaza ca deobicei, teoria darwiniana a geneticii dupa care ma conduc: in Sofia, in decursde ~ 52 de ore m-am indragostit, si eu si amicul C, de cel putin 20 de ori, sanu mai zic ca as fi putut iubi de cel putin 2 ori (atentie, vorbesc de lasatviata asa cum se prezinta ea acum, mutat la Sofia, casatorie, camin si copii).Demne de notat si de pastrat in sufletzi au fost Krista, o poezie de femeie,frumoasa ca o dimineata de Craciun, chelnerita in pub-ul irlandez de pe stradanoastra, Teodora, pustoaica desavarsita dintr-un club absolut genial, siKreatza 2(nu ii stiu numele), doar ca mai frumoasa – un spectacol de par cretsi roscat, de-o frumusete si-o dragalasenie dezarmanta. Au sofiotzii nistefemei care te lasa oprit in plina strada, cu mainile atarnand flasce pe langacorp, ca o marioneta cu sforile taiate, bouche bée total. Lacapitotul asta, vin si zic, ca femeile, in proportie de 95% au ochii albastri.Sau verzi. Cine ma cunoaste, poate intelege ce efecte are asta asuprapsihicului meu subred. Mai bine de 95% dintre femeile de pe strada suntaranjate, dar in niciun caz ostentative sau cautand sa impresioneze. Sunt simplesi frumoase, cu piele fina si alba, imbracate decent si cu gust. Vorba bunuluiC, pana si uratele lor sunt mai frumoase. Concluzionand, genetic vorbinddesigur, suntem de vreo 10 ori mai corciti, mai balcanici (in sensul cel maiprost), mai latini si mai nimic decat slavii astia puri. D’aia vin si zic, casi eu si C eram cel putin mai linistiti (daca nu fericiti) ca gena noastra nu edeloc pur romaneasca.

Aici imi rad in barba, dar nu prea e rasul meu –Dumnezeutzul dragutul, e un mare glumet. Mi-a scos in fata femeia aia pe care otot caut dar n-o gasesc, posibil iubirea vietii, dar unde… tocmai la Sofia!!!

Categorisind un oras dupa 3 aspecte (oamenii, in specialfemeile, sistemul de transport si deschiderea la minte in mai toate aspecteleei), Sofia bate la cur Bucurestiul in toate privintele, scurt si fara drept deinterpretare sau apel. E un oras unde esti bine primit, tratat cu decenta sirespect, in care toata lumea e amabila, un oras – atentie – fara zgomot!, undeti se zambeste fara motiv pe strada, cu parcuri imense si bulevarde late, cupiete, expozitii, teatre, happeninguri si cladiri ingrijite, un oras foartecurat. Pana si cersitul e demn, cumva nobil. Bulgarii isi poarta cu demntitatesimplitatea si modestia. Pana si mahalalele lor au un aer decent si pitoresc. Eun oras care te lasa sa ii iei pulsul asa cum se cuvine.

In fine, prin comparatie cu alte orase sau capitaleeuropene, Sofia nu este nicidecum fabuloasa, magica, dar nici nu incearca. Esteatat cat este si cred sincer ca este destul (oricum Bucurestiul iese dindiscutie, pentru ca nu are absolut nimic de aratat), e de-o coerenta uluitoare,copleseste prin atmosfera… este, in fapt, un oras placut, amabil, care teprimeste si te plimba de mana, nu te asalteaza.

Mancare nota 10, feeling nota 11 (ce sentiment extraordinarin cluburi si baruri, cat Creedence am putut asculta…!), distractie sifrumusete pretutindeni, lucruri placute, absolut nimic neplacut de la primulpas pe peronul garii si pana la intoarcere – si asta venind din partea unuitipicar dement ca mine.

Reafirm prietenia romano-bulgara, le sunt recunoscatorpentru ca m-au primit, si oricine se grabeste sa faca afirmatii pripite desprebulgari, e un mare, mare dobitoc.

Plec cu inima zdrelita in concretetea fina sisimpla a femeilor bulgare, si cu o clanta a teatrului National din Sofia J, via distinsului C, pecare il apreciez pentru ideea extraordinara a tripului.

Nazdravie!

De ce n-ai mai stat cu mine??? Te-ai fi distrat…

2011-11-06T19:47:00.001+02:00

Am descoperit o pereche de chiloti pe care nui-am mai purtat asa de demult incat nici nu i-am mai recunoscut ca fiind aimei.

Viata unui om, relatiile si dramele sale iesla iveala la recensamantul periutelor de dinti din paharul de la baie.

Nu mi se pare niciun moment mai oportun decatacum pt a aprinde un betisor.

- Daca mor nici n-o sa afle.

- Lasa ca are ea de unde sa afle… J))

O facea sa vibreze.

Am nevoie de cineva care sa-mi insufle, satraga de mine sa ma tin de ce trebuie.

Eram in Cehia, intr-un apartament in Praga, si la un moment dat am avut un flash de o secunda: parca eram in Bistrita (unde btw, n-am fost niciodata).
Cateodata vreau sa stau fetal.
Cum explici "flausat" unui englez? sau unui francez?
Mulatrul ala de la Stargate.
Singurul rost plauzibil al veceului "cu oglinda" mi se pare ala de a-ti examina cacatul. Iarasi, importanta cacatului in constiinta colectiva.
Iagăr Maistor.

The Too Happy Teoctiste.

- Do you have smalls? Tinies? Littles? Little ones??
- yes. one small - three lions.

Era un optimist. Vedea intotdeauna partea plina a colonului.
Inarmat cu rabdare si cu peria de veceu.
Sa-ti aduci bricheti, amnar si iasca...!!!
Turta dulce mult aduce.
Mi s-a spus ca alerg dupa potcoave de cai morti.
Iubito, tu mi-ai facut joia vineri si lunea duminica...!
Ideea e sa nu te uiti in urma. Daca poti. Sau daca ai calcat intr-un cacat.
Duhul lampilor electrice m-a vizitat.
ne-am iubit,ceee ne-am mai iubiiit, pana - pula mea! - nu ne-am mai iubit.
Draga, mirosi a framboaze.
Cautam o farfurie. era sub cremvustii din microunde.
Cartea E duca.

‎- ba imi place mie de niste nenorociti...
- de mine...
- nu, de tine nu-mi place.

Ia te rog Pez-ul asta. Nu-l tin pentru revelion.

Nimic nu-i mai sfant decat: soriciul, branza de burduf, telemeaua de oaie sau de bivolita, ceapa, usturoiul, slana, tzuica, palinca si varza murata.

de la cate litere dublate triplate etc nu se mai considera greseala?

- tre sa ajungi un gentleman.

- mai usor hipiot.

da cine e traian basescu? nereprezentabilul...?!!
da poate vreau sa-i fac un tablou lu papa, care-i problema....?!!?

tre sa fac totu' iar acum :|

domnu doctor tre sa opereze o iahnie.
demult nu m-am mai simtit rotund, circular.

trip @ the Puppy Railwaystation

2011-10-10T23:57:00.001+03:00

fosile in straturile de musaca.

ATARAXÍE s. f. 1. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni. 2. Concepție filozofică idealistă din antichitate care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească prin detașarea de frământările lumii. – Din fr. ataraxie.

Inventatorul lenii zice "bai nene, imi place sa stau, sa lancezesc, sa nu fac nimic, sa ma coplac intr-o stare de inutilitate care nu duce la nimic productiv... ar trebui sa o fac mai des si sa-i zic cumva... liniste neobisnuita... L.N! ...LENE!"

e fun ca e toamna, ploua, e frig, posomorat, ursuz, posac. Depresia se gudura si se infoaie toata. Prevesteste iarna, cu sarbatori si lucruri bune pentru aia baftosi. Cu rost.

e misto ca ai /crezut intotdeauna ca exista cineva-ul ala pe care te poti baza indiferent de situatie, si descoperi, desigur, ca esti un dobitoc. si ca cinevaul ala era numai in capul tau, asa cum l-ai construit. suntem oameni, da nu raspundem la telefon. si datele problemei s-au schimbat. auzi cacat.
dezamagiti-ma. rusu nu uita.

tineretea e buna din cateva considerente: gravitatia inca nu lucreaza la capacitate maxima; ai tonus; dai in pârg; DAR. habar n-ai ce vrei; poti sa pierzi ce e mai misto. ceea ce e de cacat.

mi-am dat chilotii jos in fata ta.

nehotarare - te fut.

praha 35/120

2011-09-02T21:39:00.001+03:00

si acuma vin si zic: uite d-aia nu-mi pare rau ca am carat 13 kile de fiare in spate.
Oricum, Praga merita. Merita chiar si singur. Poate chiar mai mult. Poate altii nu merita. Anyway.
Asa ca va dau o mostra de vintage. Inainte cu Praktica PLC3, pe urma cu Mamiya rb67ProS, care nu-s asa de vintage, ca au iesit mai bine ca pe digital. Daca aveam si un scanner de film calumea, alta era treaba, da atata a putut Epsonu. Oricum, ma declar satisfacut.
35urile au fost Kodak Gold de duzina si ceva Fuji, iso 200. 120urile au fost Kodak Porta si Fujicolor, iso 160 si 100.
hai gata.

Praktica...

...si Mamiya

"Scrisori Pragheze" sau "Da, ai avut dreptate B" sau "Greu al dracului sa accepti adevarul"

2011-08-21T19:38:00.000+03:00

Imi trebuie cel putin o saptamana. Sa developez si sa scanez 3 filme late si 3 de 135. Sa sedimentez si sa imi ordonez gandurile si impresiile. Singur cu ghiozanul foto, crucea mea, grea cat un mort, cartea, agenda, gandurile si amintirile, intr-un oras de poveste. Inca un popor pe care il apreciez enorm. Totul e frumos, ordonat, bine. Revin cand scanez filmele.
Intre timp, o scriere de acolo, catre tara.
Un ecou, pentru ca, nedrept si pacatos, tot la mine se intoarce strigatul, oricat as sangera sa-l urlu...

Ziua 5

Iubita [...],

ziua ma gaseste sfarsit de toate puterile, dar multumit si cu regrete in inima pentru ca plecarea mi-e aproape, acum cand de-abia am inceput sa ma lamuresc ce anume este cu minunata Praga.

Am izbutit azi sa ajung intr-un parc indepartat caci ei au intinderi largi si distante lungi, si parcurile pe dealuri distante, toate oferind privelisti minunatii sub fustele batrainei Valtave. Am regasit acolo batranul funicular, pe care stii ca-l pretuiesc atata dintre toate mijloacele de transport pe care mintea umana si dibacia l-au facut sa nascoceasca... funicularul...! Continuand printr-un parc deluratic, am intalnit o constructie bizara, maiestrie a blandului si minunatului otel, o reproducere a ce am intalnit impreuna la frantzuji, ti-aduci aminte, tura bunului Eiffel. Istovit fiind de povara patimitoare a echipamentului de fotografie pe care il port dupa mine cu obstinatie motivanta si motivationala, am ales sa folosesc ascensorul, la care m-am codit cu multi semeni veniti din straini pentru a o admira de-acum en plongee, pe sprintara si flusturatica Praga. Ajunsei sus ca printrun put antonimic al ascensorului de mina, imi miscai cu greutate harababura din spinare si cele doua camere obscure pe umeri, imi facui grabit fotografiile, si nemaiputand astepta in bietele mele doua picioare, o luai pe scara in dublu melc ADN-ic, nestiind ca aceasta avea sa duca la una exterioara, de unde vedeam intocmai subt mine, de unde serioasele minore atacuri de vertij.

Regasind grabnic loialul pamant, pasii ma poarta siguri catre vechiul castel unde mi-era scopul - de a ma intoarce sa iau ceva pentru tine de la batranul fierar din strada cea aurie, sfarsind insa sa-mi tocmesc tot pentru mine doua gablontzuri.

Ma ajutara formele de gazetar si tocmii un belet exact nostim de ieftin. Imi facui treaba, cu bucurie la jumate taiata, pentru ca ma pricopsii eu, si pe tine nu reusisem inca sa te aranjez cu o atentie de-ale locului. Aveai sa fac asta mai incolo, fara greseala este.

zis si facut. Si ma adapai bine la o toneta ambulanta, imbucai duiosul gulash, si o luai peste podui lui Karluv ca sa ii indulcesc pe precupeti. N-am dat gres, ce-i sigur. Mai, vis si floare, acum tie iti martusisec ca-n drum, mi-am uns privirile inspre cateva dudui si dame cochete de te mai si miri de pe unde. Dar haide! ...ca stii cum mi-e norocu si nimic nu se leaga dinspre mine cu privitul, asa ca tot pe tine la inima te am si-n minte, si sambetele ti le-as purta o viata intreaga. Asa dara. Cu tolba plina si cu povara-n spatzi si ghiulelele balanganindu-mi-se la subsori, mai ramanea decat sa-mi caut un vestmant nou din ale locului, nu de alta dar acoperamintele ce le aveam erau demult stoarse de povara zilelor petrecute aci, ca unde mai ii pui ca azi a dogorit soarele nemilos de frumos. Ei dar dracul nu te lasa, si ce sa vezi ca croiala aia de-o voiam eu, niciun precupet n-o mai avea. Si da-i roata impins de nevoie da si de fuduluie, si nimic. Intrat in pamant sa fi fost. Ma multumii intr-un sfarsit cu doua croieli mai eftine, ce-i adevarat, da trebuincioase tare.

Cu bagajul strans si retras din activitatea fotografica duratoare a ultimelor 5 zile, si direct hop in minunea de tramvai.

Acasa amicul avea sa plece la o chermeza, dar cand avea sa izbuteasca, ma invita la masa. In rastimp imi pragatii a demi cele pentru calatoriea de maine, cinstii cu amicul cele cuvenite, el pleca, eu ma imbaiai si ma apucai sa-ti astern randurile ce le ai in fata.

Grabnic urmeza sa-mi telegrafieze, pentru a ne potrivi drumurile si-a ne alatura prieteniile, gatulrie si sufletele la o bacanta de despartire.

Imi potrivii desteptatorul sa ma mustre la 7 ore ale diminetii, ca pana ma urnesc cu cuferele, prin tramvai si masini de persoane pana la gara aerului, greu are sa fie.

Te imbratisez cu drag si asteptare scurta ca sa ne revedem sa-ti daruiesc cele pe care cu sarg si drag ti le-am adus de prin partile locului ca suvenir, si sa fii prima care vede placile ce-am sa le scot din aparatura fotografica, ca si cand vei fi fost acolo. Satzi daruiesc si-o sarutare, de bine-ai venit, bine te-am gasit, si nu mai pleca.

Langa inima te pun pana maine, cand ne vom revedea necontenit.

Al tau de grabnica revenire,

Sasha

saptamana-sfarsit

2011-06-02T22:44:00.000+03:00

am vazut odata un post pe un blog cu o poza aglomerata, dezordonata, plina de dezarmare si balci post-modern, care mi-a ramas in cap si de la care am plecat cand am facut fotografia asta.

da nu asta e important. Important e ca am cultul obiectului, iubesc obiectele, mai mult ca pe oameni, tind sa cred. Sunt mai sincere. Daca le bibilesti, raman ale tale forever si te iubesc si ele, la randul lor. Si asta ma tine in viata, ma anima si ma impinge mai departe, sa exist si sa fac chestiile care imi plac, la nivelul meu.

Cum e si cu rolleiflexu din '32, cum e si cu mamiya (pe care o iubesc ca pe mama), cum e cu zenitul si practika, cum e acuma cu polaroidul 100 din '63. Sa le iei, sa le ingrijesti, sa le cureti, sa le modifici, si sa scoti iar, cu mana ta, sa produci ceva, sa vezi magia aia, sub ochii tai, e ca si cand ai fi inventat tu atunci chestia aia. E genial ca obiectele sa prinda iarasi viata in mainile tale, sa le mai dai un uz, sa le faci sa se bucure iar, sa mai traiasca un pic, sa mai bucure pe cineva cum au bucurat atunci cand au fost prima oara scoase din cutie. Si ulterior, le investesc cu semnificatii, si le dau plusvaloarea aia care le face, pe ele, pe obiecte, pentru mine, inestimabile si intimiste.

more to come. o sa bag un proiect numai pe polaroid. ca filmul e rar si scump, si tre sa fac ca alea 10 pozitii din pachet, developate in mana mea, numarand in gand 9j de secunde sau mai mult sau mai putin, in functie de temperatura de afara, cu "doamne-ajuta"-u ala de dinainte sa cojesc negativul, in speranta unei imprimari si a unei expuneri corecte... sa conteze.

neutral buoyancy

2011-05-30T20:09:00.002+03:00

metoda suprarealista a debitului direct.

Tramvaiul e silentios si ecologic dar prin consumul lui de curent, el consuma alte resurse, din spate, pentru producerea curentului electric. Deci tot nu e ok.

Cand un mos se uita la tine si vrea sa-ti vanda un aparat si niste blitzuri vechi, nu e bine nici sa pleci prea devreme, l-ai putea ofensa. Tot ce face e un teatru, special pentru mine.

Resimti o usoara vina, rusine, fata de prietenele ei, caci tu esti ala vinovat, care oricum nu era ok.

Exista un tipar al erorii. Si cand ceva da o eroare, se bazeaza pe ceva aplica un set de actiuni non-aleatorii si bine determinate, ca sa ajunga la ceva, la eroare. Rezultatul actiunilor bine determinate, ceea ce duce la eroare.

Motzul de la pix de ce se duce inauntru, adica 2 mm mai sus, ca e tot expus, asa nu se usuca...?!

Daca mananci ciocolata aerata te pisi cu pauze - te pisi morse.

Eram cu prietenul meu Doru Rushetschi.
Lumea inversa: cand pupi sa sufli, cand mananci sa scuipi, cand mergi sa mergi cu spatele, samd.
Cel mai oribil lucru: cozonac in forma de delfin, cu gust de gulie, dovlecei si fasole verde pastai.
Sa vin cu niste dischete, sa-mi dai si mie salvarile alea la Sarpe!
Nascut in Silistea Glumesti.
E intuneric ca-n cur.
As vrea sa existe barul cu 4 produse, maxim.
E HARMALAIE POSTAVUL ASTA!
The most improbable weather mint/gum.
Sa ma duc la bal, sa ma falesc.

"- Sa fie trasi prin shnitzel...!
-Bine, Maria Ta!"

Cineva plange in Damasc.

La botez, eu am ales de pe tava: un cacat de plastic pe care l-am bagat in gura, tirbushonul si o tzatza.

ba - acuma, cainii si pisicile - inteleg o anumita limba, sau inteleg toate limbile, sau nu inteleg niciuna? Oricum ar fi, e paranoia.
in scolile de jurnalism ar trebui sa fie obligatoriu sa urmaresti documentare TV5 si France 2. Si pentru oameni, in general, tot obligatoriu ar trebui sa fie. Mare exemplu. Toata stima si jos palaria.

cel mai inutil obiect: sarmaua gonflabila.
Un translator Woman-to-Men.
Gogosi de blashca si Nalangate.
Clatita asta arata de parca mi-am rupt camasa-n gard...!
Daca vrei lacramioare, sa vii la mine cand plang...!

Azi dimineata ies pe balcon. 8:20, sambata, soare. Episod proustian: sunt dimineata la mare, e racoare, chiar daca e soare, aerul e curat, e liniste, in departare se aude marea si pescarushul. Miroase a mare. Sunt mahmur de aseara. Sunt fericit. Sa vedem ce e de facut azi. End.

Intru repede inapoi in casa, inchid usa la balcon.

Incep sa contest masiv rostul amintirii. Fiecare amintire reprezinta ceva ce a fost. Deci care nu mai e. Oricum, cred ca facem apel la amintire in momentul in care avem o lipsa, ceva nu mai e. Asadar, orice amintire are in ea, atasata, o melancolie, un regret, un “ce misto a fost, ce frumos era, cat ne-am mai distrat “ etc., toate la timpul trecut.

Bun, nu contesta nimeni aspectul utilitar si documentar al amintirii: stiu strada aia pt ca am fost acolo, stiu obiectul ala pt ca l-am mai vazut, stiu fata aia pt ca am mai vazut-o, mi-am adus aminte sa fac aia pt ca trebuie, etc... dar in rest, amintirea pare un sistem masochist de dezgropare a melancoliei, a regretului, a zambetului fals. Haideti, pe bune acum, amintindu-va ceva (si nu vorbesc aici de o gluma, de un banc), cati n-ati zambit stramb, cati n-ati oftat apoi dandu-va seama ca momentele alea au trecut, si orice reeditare fortata a lor ar fi ca o continuare proasta de film, si asta daca se mai poate...?! Amintirea nu e decat o dovada a impotentei, a faptului ca nu poti sa mai faci/ai ce ai avut intr-un anumit moment in spatiu si timp. E o confirmare a unui handicap, a unei mutilari. Amintirea e dovada palpabila a faptului ca esti amputat, o constientizare a unei incapacitati.

Pentru ca atunci cand iti amintesti ceva, descoperi un regret, o tristete ampla, nedefinita, a faptului ca nu mai poti avea acum ce ai avut odata.

inadvertentze.

2011-04-13T11:01:00.000+03:00

Asa, ca o impresie de film vechi. 2.
Teste si pretexte. Din meniu: Ilford Delta si XP2 Super, Kodak Color Plus, Fuji Fujicolor, Reala si Superia, parca si Fomapan. ISO 100-400. Mamiya RB67 ProS, Zeiss Ikon Ikonta, Praktica PCL3. Scanner Epson 600V Photo. La repezeala, necuratzate, de distractie, asa.

Atget. Brassai. Bukresht.

Brxlls. 36.

Fun crash fun.

autoportret cu picioare.

inca odata, de data asta "pe curat".

2011-03-28T11:26:00.011+03:00

Ca sa rezum in cateva vorbe.

   Pentru ca prima data cand l-am vazut, in alte circumstante, sa zicem ca n-am rezolvat nimic... nu s-a inteles, vremuri de (trista) amintire, prin prisma prezentului, etc etc, spalare pe maini si deja neimportant etc etc, m-am mai dus odata, de data asta singur, ca macar de compania asta pot sa fiu sigur forever.
   Bruxelles-ul e mai... altfel decat Parisul, totusi frumos. Oricum, o natie civilizata, politicoasa si zambitoare. Cel mai misto e sa te scoli devreme, si sa te pierzi pe strazile goale, pe la un 8 dimineata. Merita mai mult de 2 zile in fuga. Oricum, cea mai buna varianta e sa-l iei la picior, chiar daca asta inseamna sa iei antiinflamatoare 2 zile dupa. Daca vreti un curs rapid in cum sa bati Bruxellesul pe 3 axe, la picior in 2 zile, pot sa va explicitez – e fun, pt ca la un moment dat mi s-a terminat harta si nu stiam exact unde eram. Oameni deschisi, vii si tineri (la cap), dar nah, nu mai e deja nimic nou in asta.
   Reprezentatia lui Aznavour minunata ca de obicei, mai ales avand in vedere ca omul are 86 de ani, sa canti 2 ore jumate fara pauza, sa dansezi si sa interpretezi, e ceva deosebit, orice s-ar zice, de apreciat pana si pentru cei care nu sunt mari fani. Scund, micutz, adunat, cu pantalonii trasi foarte sus, imbracat, ca de obicei, in negru impecabil. Bonom, figura, caracter. Intinereste atunci cand canta. Cateva poze mai jos, atat cat am reusit sa fac, papparazo si incognito, pentru ca potera era maxima in sala de concerte, nunteleg de ce. Erai marcat cu laser, nu glumesc, veneau baietzii la costum si-ti dadeau peste aparat, la propriu. Si va dati seama ca le era greu celor cu telefoane sau aparate micutze. Noroc cu palaria, pe care am pus-o tactic, peste aparat. Mi-a parut rau ca nu aveam tele-ul al mine, cu un 200 iesea altceva. Majoritatea sunt crop din poze trase pe focala 70, iso 5000, maximum cat puteam cu obiectivul pe care l-am adus, si asa greu, fara sa am timp sa-mi fac nicio setare, balans de alb si expunere la oha, pt ca nu aveam timp si nu vedeam ce fac... deci tras cam in orb. Da nah, mai bine decat nimic. A cantat cu tot band-ul, cu fata lui, Katia. Non, je n’ai rien oublie, la Boheme, Morir d’aimer, si multe multe altele, din repertoriu.
   Dragutza faza intalnirii, intr-o cafenea cocheta cu un tip cu palarie, la fel ca mine, Laurent, 40 de ani, un francez care traieste de 20 de ani in Stockholm, are un restaurant si e bucatar – mare fan al lui Aznavour, venit si el tot singur, pentru concert, dar nu in aceeasi zi cu mine, ci la reprezentatia imediat urmatoare de la Anvers, parca. Am stat mult de vorba, am capatat o bere, si-am aberat despre muzica frantzuzeasca. El a mancat tot felul de scoici, eu am bagat un mare steak, medium rare. El a facut a doua zi toxiinfectie, eu nu. Sa nu uit sa-i trimt si lui cateva poze.
   Socul reintoarcerii in tara e mare, ca de obicei. Visul se sparge inca de la aeroport, unde faci coada cu romanashii jmecheri – chiar, oare se mai duce vreun roma in excursie, de placere, pentru vreun spectacol, pt vreo expozitie, ceva? Pentru ca de regula, tot avionul e plin de curve si frecatoare de bara, la care daca te uiti mai mult risti un sifilis prin simpatie, cocalari la pantofiori de piele, tigani sau tarani murdari de var. Si intrebarea majora ramane: 1. cine confectioneaza incercarea grotesca de geanta din rafie, un sac enorm cu manere si fermoir? si 2. ce dracului poti cara in ele, atat de mult, incat balotul sa nu se mai miste pe banda de transport? Dar cacaturile astea fac discutie separata, pentru ca pe romani ii recunosti imediat, oriunde ai fi, iar eu am facut tot posibilul sa nu ma asociez cu ei, confirmandu-mi inca odata si declarand, iarasi, public, iata, ca as fi primul care si-ar vinde tara la mezat, ca mi-e rusine de poporul asta, ca port vina de a fi roman, ca teoria genelor e corecta, segregarea rasiala si mai si, epurarea raselor, samd. N-am pic de patriotism si sunt mandru al dracului de asta, caci nu meritam niciun fel de salvare sau sansa.

Dar decat sa ne intristam, mai bine un cantec vesel sa cantam. Asa ca iacata niscai pozne, Bruxelles si maestrul Aznavour.

...et maintenant, Monsieur Charles. Cu muzica, cu tot. Unul din putinii maestri inca in viata, in fata caruia, mic, ma inclin. Isi canta viata, fericirea, dragostea, durerea, batranetea si tineretea. Le cam spune pe toate. Multumesc.
[da, acum e cazul sa oftati].

Expo CENESTEZICA: CEVA CUMVA

2011-02-07T14:54:00.000+02:00

...pai ce sa va zic. Haidetzi.
Pt. cine vrea - vernisajul e Duminica, 20 Februarie 2011, incepe de la ora 18:00.
La Cafe Legere, in Piata Rosetti 5.
Avem covrigi si stafide, si alte alea. Playlist personalizat, muzica buna.
V-astept sa ne-mbatam cu drag.
Cine n-ajunge la vernisaj, mai poate veni in orice zi, pana pe 20 Martie.
ziceti la prieteni, gagici, rude etc.

Io zic c-o sa fie fun.
ura.

Cabaret bizzare (technique Gjon Mili)

2010-12-08T15:57:00.002+02:00

30 sec one exposure, f:22 in pitch black, manual focus, manual flsh triggering

Remedios Varro (variae, variatio) - sic!

2010-11-30T10:33:00.001+02:00

Latent images study I

Outagraph study I

Fig. 0 (Cadavre exquis)

Asa si cutare.

2010-11-25T11:16:00.002+02:00

Marquise de Casati - lower half. Hommage a Man Ray.

   O constatare:
Sub geamul masutzei de langa chiuveta arondata fiecarui scaun de frizer, exista la un moment dat, pe langa poze de familie, biletzele in pix sau creion dermatograf cu calcule si etc, una sau mai multe carti de vizita. Spicuiesc: “Cutare Cutare. Doctor in stiinte bla bla, PhD. Stema Romaniei, Ministerul Cutare.” Uau. Alta: “Cutare Cutare. Avocat. Curtea suprema... Membru al Baroului.. etc.”, “Cutare. Profesor emerit...” samd.
   Acuma, intrebarea pe care mi-o pun, asumandu-mi logica inversa si shuie, este – de ce le tin acolo frizerii astia? E un element de mandrie, spune ceva despre statutul lor, nu? Ii confirma ca maestrii ai foarfecelor?? Adica, sa ne gandim altfel – cui si de ce dai o carte de vizita? Unui om care ai vrea sa isi aduca aminte de tine, sa te contacteze. Deci cumva tu ai nevoie de el, nu el de tine. Dar nu, aici e invers. Acesti ilustrii de sub sticla mesei, avocati, profesori, academicieni si doctori, EI au oferit umil, o carte de vizita frizerului. De ce? Pai am putea presupune ca atat de multumiti au fost de servicii, incat le-au zis “Cutare, te stimez! Esti un virtuos al briciului! Ia cartea mea de vizita, si cand ai o nevoie, daca pot sa te servesc... (sic!)”
   Asadar, numele mari si titlurile demne de luat in considerare, pozitiile inalte, titlurile si stemele din geamul mesei, spun ceva despre frizeru X. E cineva bai nene, e un tatic. Vorba aia, daca X, Y, Z, doctor, avocat, lalala, i-au dat cartea de vizita... pai atunci...
   In fine, ma tund intr-o frizerie SC. Igiena SRL., langa hotelul de 2 stele, Banat, in piata Kogalniceanu. Freza mea (si deci, task-ul catre frizer) e extrem de simpla: numarul 1, in tot capul. Cu toate astea, niciodata nu plec fara dare, shantzuri si fire iesite.
   Frizerii de aici mi se par cam fusheristi. Io nu le-as da cartea mea de vizita. Da bine, nu sunt nici doctor, nici avocat...

Le ciel est bleu, la mer est verte, laisse un peu la fenetre ouverte...

2010-10-30T15:07:00.002+03:00

WAR.

well, that's really love.

lovely love.

hate

Laetitia Kafka

2010-08-21T15:10:00.000+03:00

Femeia cu un rictus de zambet cochet, perpetuu. Astazi, la fel de aranjat, in rochie neagra brodata, cu manusi negre din dantela, pana deasupra cotului. Odata moderne si stralucitoare, astazi doar carpe prafuite. Lumea o priveste cu coada ochiului, chicoteste se stramba scarbita sau rade in hohote. Sesizeaza superior dementa. Nimeni nu se intreaba insa, si nu-si poate imagina, unde e motivul pentru care si cat e de usor sa decazi astfel. Sa te pierzi... pe tine. O lume in care fiecare traieste pentru el.

2010-07-26T01:53:00.004+03:00

Subiectul prezinta variate afectiuni si tulburari severe de personalitate. Instabilitate psihica, labilitate emotionala severa. Personalitate complexa. Dual in comportament si gandire, el oscileaza ingrijorator intre stari de depresie, perioade de adanca nemulumire, frustrare si insatisfactie si stari de exhuberanta sau bunadispozitie totala. Ambele prezinta caracteristicile afectelor, si nu cele ale sentimentelor pure. Nivelul superficial al trairilor extrem de dezvoltat. Subiectul prezinta semne clare de manie, percepandu-se foarte frecvent ca fiind neinteles, neajutat de altii, respins, claustrat. Tendinte maniacale si maniaco-depresive, cu accent puternic pe starile depresive. Subiectul sustine ca a pierdut capacitatea de a rade sau zambi. Subiectul sustine ca nu mai poate plange. Sustine ca nu poate fi fericit decat aunci cand isi induce acest lucru (psihic, insa destul de greu, intrucat subiectul pierde treptat controlul asupra propriilor trairi, si cel mai adesea fizic/fiziologic – vezi alcoolul). Respinge fericirea si ajutorul altora. Gaseste suparatoare fericirea altora. In etapele de manie, prezinta semne clare de grandomanie, egocentrism, egoism. Accente paranoice – mania persecutiei, orgoliu exagerat. Subiectul prezinta semne calre de impotenta emotionala si empatica. Imaturitate emotionala. Extrem de posesiv si gelos. Declansatoare pentru frecventele crize este cel mai adesea, imposibilitatea subiectului de a-si structura gandirea, de a prioritiza si de a face alegeri. Temator, stima de sine extrem de scazuta, frica de a lua decizii. Extrem de nesigur (atat in plan fizic cat si in plan psihic), cauta confirmare pentru majoritatea actiunilor sale. Cauta ameliorarea sferelor exteriore si interioare, avid de atentie. Ambele disimulate cu iscusinta, sub aparenta nepasarii. Etape de manie cu accente schizofrenice – subiectul substituie realitatea obiectiva cu una proprie in care acesta se simte capabil de orice (in principal acte artistice, creatoare, cateodata tehnice), plin de veleiteti si talente. Neregasirea acestora in realitatea obiectiva, prin lipsa de reactie a celorlalti, il arunca subit in depresie. Lipsa de vointa, impotenta volitionala. Intarzie orice act volitional cautand scuze si motive pentru neimplinirile sale. Puternice sentimente de vinovatie in etapa de depresie. Autoflagelare emotionala alternata cu acte de parazitare emotionala a celorlalti (vampirism emotional). Autofagie. Tendinte autodistructive pronuntate. Se invinovateste adesea pentru toate nereusitele si relele lumii. Alteori, cauta disperat vinovati, si-i inchipuie si ii pedepseste drastic. Gaseste placere in gesturi extreme, pe care nu le cantareste, gesturi care afecteaza negativ pe cei apropiati. Regreta faptele apoi imediat si amplu, ceea ce il arunca din nou in depresie. Capacitati crescute de manipulare a celor din jur. Convins ca toate trairile sale interioare sunt cele mai pure si mai adevarate (dragoste, iubire, tristete, teama, ura etc.). Histrionic in comportament si gandire. Subiectul cauta si isi hraneste dementa precoce prin recunoasterea celorlalti, avid de confirmarea de sine si de oglindire in altii. Dezvoltat simt al raspunderii, pe care insa il suprima celelalte trasaturi comportamentale negative, extrem de prezente. Subiectul se complace in etapele de depresie pe care si le induce si pe care le amplifica de multe ori constient. Resemnat in nerealizarea pe care o acuza frecvent, subiectul renunta usor si se complace in trairi inchise, depresive. Puternic ancorat in trecut, atasat maxim in prezent. Blocat. Putere slaba de separatie a lucrurilor, confuz. Subiectul se simte marcat, stigmatizat emotional. Evita (de multe ori numai la nivel declarativ) orice situate de genul celor din trecut prin care ar putea rani sau iesi ranit. Isi neaga dreptul la fericire, desi si-o doreste si o cauta. Subiectul alterneaza stari de introversiune si alienare (cele mai dese) cu stari de exhuberanta, expansivitate si extrovertire (extrem de rare). Isi neaga veleitatile, preocparile si ablitatile, la care renunta treptat, invocand motivul depresiei. Denota, din nou, o accentuata lipsa de vointa. Subiectul este incapabil de a gasi sursa starilor sale, acuza neliniste si nemultumire generala, cautare perpetuua a cauzei il extenueaza.
Remarcabil ca pentru toate cele descrise mai sus, subiectul demonstreaza si opusul acestora. Antitetic, dual. Nu am reusit inca sa stabilim tiparul acestor alternante sau declansatorul exact, in cazul in care exista si nu sunt decat o pura manifestare schizoida.
Se recomanda inceperea imediata a tratamentului, subiectul ramane sub observatie.
Fisa ramane deschisa si este supusa modificarii si/sau completarii ulterioare.

later edit: a se vedea: http://www.dw-world.de/flashes/urata/rom/urata.htm (via betty, mersi :)

Am asa, ca o impresie de film vechi.

2010-07-06T01:28:00.000+03:00

Am un dinte impotriva lu Beigbeder.

Am distanta intre sfarcuri de exact 3 brichete puse cap la cap, fapt demonstrat stiintific de Cuada.

Manechinele de plastic din vitrine sunt anatomic incorect reprezentate in zona bustului, dupa gustul meu.

Servirea in Argentin e ca episodul din Seinfeld cu soup-nazy.

Daca raspunzi la telefon si zici: "Nu pot sa vorbesc acum, te sun eu mai tarziu" mai bine nu mai raspunzi deloc. Nu vad sensu. UN cacat.

Ma enerveaza la culme intalnirea insotita de imbratisarea fericita prelungita mai mult de 1,5 secunde intre 2 femei. Daca mai e insotita si de pupaturi, imi vine sa urlu.

In Vadu:

Au venit sacalii si coiotii si ne-au mancat eugeniile.

Sfantul Nicolae: prrotectorul jucariilor, copiilor, lacatzelelor, cheitzelor, al marinarilor si al betivilor. Ne-a ajutat.

Cutare-cutare

-Ba, sa-mi spui daca ti-e rau.

-Mi-e rau.

-OK.

- filmul ala, "Pasaricile", al lui Alfred Hitchcock

- Baba-Cavaler, sora cu Curva-Pirat.

-Ba, duhu rau n-a plecat. E cu noi.

-iepurasi batuti cu vasla. Tauni si tantari hraniti cu Poloniu 210.

-"indiferenta ta ma anihileaza!" – autor necunoscut.

- Alcoolul l-a invatat pe om sa reduca la maximum actele de limbaj si sa le anuleze, dar totusi sa se inteleaga vorbind in nonsensuri, onomatopee si aberatii totale.

- Au dat afara pisica, au concediat-o, pentru ca fraterniza cu dusmanul.

- "Daca veniti si voi la Vadu, aduceti orice nu e barbat!"

- suntem fantome, oamenii de paie, niste tenii ordinare. (cf. Bunyku)

- A mancat chefal si a facut enchefalita. Grindu Uituc.

-Tata, ne muscau tantarii, eram vai de noi, ne-am dat cu Autan da nu le facea nimic...

-Pai trebuia sa va luati si voi un Autan.

- "ce poti tu sa pastrezi toata viata si sa nu se rupa?" – Gabi.

- din mai toate hainele mele de acum mi-as lua cate 10 bucati din fiecare sa am mereu aceleasi haine care imi plac.

- CONCLUZIA IESIRII: NICIUNA (sau cum zice vorba cantecului: "noi ne-am dus la ei, ei au venit la noi, noi ne-am dus la ei, ei au venit la noi... si n-am facut nimic!") Sau cum limpezirea andurilor si ordonarea vietii sunt sortite pieirii.

- VIFON – Victoria Chimiei! A castigat o vizita la fabricile Vifon din Ho Chi Minh.

- Leopoldina Balutza.
- nume care ma bantuie, parca am impresia ca e ceva cu ele, dar care probabil nu exista, sau sunt episoade criptomnestice: Anton Prevost, Ozun Arak, contesa Dafur. et alii.

HABEMUS PAPA...!

2010-05-22T19:10:00.000+03:00

obositi dar multumiti, in sfarsit putem spune... e gata studiou'! multumiri multe tuturor celor care ne-au ajutat, se stiu ei care's ;)

in rest ce sa va spun... haidatzi! avem cafea, apa, suc, bere. muzica si boxe potente. si daca trebe, facem sho poza :D URA!

si pe la vecini care au niste spatii foarte ofertante dpdv fotografic. se coace de-un proiect.

incognito ergo sum.

2010-04-15T22:52:00.002+03:00

Distinsul sistem autoreglabil sau Un fel de ajuta-te singur.

2010-03-23T01:13:00.011+02:00

schitza proiectului si punerea in opera - cu multumirile de rigoare saritorului Pop si binevoitoarei Ilinca. de zahar, ambii.

Bretele pe pielea goala in clopotnita?? Era o problema, da nu mai stiu care. Tot timpul zic "septic-a". Mica discheta albastra iti confera siguranta, reassurement, confort. E bine. Ciocaneste, ticaie? Am un paianjen sub tastatura? TAXI PENTRU COPII! CE IDIOTENIEEEE eh! Nu e bine deloc. Ce tare e planta! Cat de inteligenta, dibace, plina de resurse. Face din cacat bici, vlastarul. O plapumioara de bile.
Teleorman (TL) = Telly or Man? = Teleorman. Qed. Judetele sunt ca niste state mai mici? Nu mai vreau sa scriu si scriu ASTA. Nu mai vreau sa gandesc, si gandesc asta. Mama.
Daca exista Gigabyte exista si Minibyte? Cimpoiu e totuna cu ala la care canta irlandezii? Bagpipe parca? Grecii cumpara cimpoaie romanesti in draci.
Un banc: nu e de mancare! Lasa, folosim mai putina hartie igienica! Si bineinteles - Intotdeauna aveam (mama punea) o vedere pe contor.
Anton Prevost, sistemul Clayton-Babone si disputa Chomsky-Piaget.

e intr-o pasa proasta, care dureaza deja.

Auto-Om

2010-02-15T23:16:00.010+02:00

Asa. Pentru Kiraly, eu fac DEconstructie (sic!), na. Deconstructivism, baiatule.

Mai apoi – multumiri lu' Varu si lu conu Pop. Si nu in ultimul rand, am trecut pe la pastisheria
Saudek, de unde mi-am luat un cerc (sic!). Sa-mi fie cu iertare, da prea mi-a placut.

Si acuma, clasica aberatio in integrum.

ca sa nu mai spun ca n-am inteles niciodata cu dracu functioneaza un cub Rubik. Care plm e sistemul din spatele lui, tehnica adica, mecanismul de invarteala. Cum stau alea legate. Si mai ales, cum se invart.

ANUNT (important):
Cu ocazia zilei , blogul "Cenestezica" va ofera sansa de a participa la concursul , la care puteti castiga ,
Multumim.

Azi cred ca a fost ziua vanatorilor. Am inceput prin a ma uita in vitrina la un magazin de arme, de vanatoare, apoi, ca un facut, am vazut cei mai multi vanatori pe strada in aceeasi zi, fie ca era vorba de cizme inalte in piele, pantaloni si jiletca verde, palarie cu boruri mari, deci costum complet, ce sa mai, fie ca era vorba doar de o palarioara specifica cu insemne vanatoresti... am vazut vreo 3 vanatori. Ce dracu era cu atatia vanatori in Bucuresti?!

Pe toata Calea Mosilor, nici de-o parte nici de alta, de la Armeneasca/Carol pana la Obor, nu gasesti un singur magazin din care sa iti poti lua o pereche decenta de pantaloni sau niste blugi ceva. Numai costum sau cacati de pantaloni de trening cocalar. Numai magazine imense, cu 3 produse de cacat dispuse minimalist pe rafturi. Cata risipa de spatiu! Numai magazine de copii si multe de haine de dama. Am intrat vesel si plin de speranta intr-un magazin care afisa mare logo-urile tuturor brandurilor bune de blugi – Levis, Lee, Wrangler etc. Inauntru – numai haine pt copii. What the fuck. Disperat ajung la Lee Cooper la Universitate – era desfiintat. In skate shopuri nimic nu-mi placea, sau ce-mi placea era in masura pentru obezi. In fine imi iau niste blugi de la The Kitchen, numa asa, ca sa-mi iau. Urasc sa ma plimb dupa haine, si cel mai tare, ma omoara sa probez pantaloni. Dupa pantaloni, ma oftica sa probez tricouri si bluze, si cel mai putin ma oftica sa probez pantofi (da si asta ma oftica putin).Mi-as face propriile haine daca as avea materiale si o masina tzeapana de cusut. Ca dextru sunt.

E un mister pt mine cum se sustin unele magazine. Sunt acolo dintotdeauna, nu intra niciodata nimeni si arata tare trist, ponosit si comunistoid. Un neon, vitrine prafuite.Vand stofe, perdele, materiale pentru, atze, lalala, si alte cacaturi de gen. Vand macar ca sa isi plateasca chiria? Adica zona e buna, chiria nu cred ca e mica. Daca platesc chiria, vanzatorul cu ce-l platesc? Castig or avea? Cu toate astea, exista si functioneaza in continuare.Nu inteleg nimic.

Azi (nr. 13.02.2010) am realizat: cucul atat de linistitor si recomfortant pt mine, era de fapt gugustiuc! Am trait intr-o eroare. Cu ocazia asta, reiterez, corect de data asta: ma linisteste extraordinar, imi da caldura, bunadispozitie, ma calmeaza teribil cantecul gugustiucului.

Burkina Fasung. Sectorul Agricol Ilford. Salata Palatului. Paiata Urinii. Paiata Uimirii. Erorilor. Drumul Tarabei. Valentine's Gay. Ballantine's Day.

Cineva a spart un ouar. Si n-a spus.

Bunicile iesite in oras au un parfum comun, dintotdeauna. Cred ca l-am intalnit la ambele mele bunici. Miroase... linistitor. Da, ca sunetul gugustiucului, da.

Am impresia ca daca apas mai tare cand ma sterg la gura sau pe maini, ma sterg mai bine. De aia, de multe ori, ma julesc pe buza sau ma zgarii cu prosopul pe maini.

Intrebarea e: ce cacat faci cu un puzzle dupa ce il faci? E total inutil.

Ma, pana la urma, ce cacat e Carnavalul de la Rio? CE e? E CE? Ce rost are? Multi oameni, haotici, pe strada. Fiecare in treaba lui. Nu e nimic organizat. Nu masti, nu nimic. Venetia macar are masti – ok. Da Rio? Regele carnavalului, un nume idiot... nu inteleg nimic.

Cornul de la brutaria de pe Mosilor trebuie consumat dupa exact 2 zile de la achizitie pt a fi optim. Pastrarea se va fi facut, bineinteles, in punga de nailon albastra, stransa la gura.

postare revazuta, revizuita si ingrijita de: Maica Taica.

Despre Nimic, Fish Eat Fish Man, Varu si niste Crevete.

2010-02-07T23:06:00.012+02:00

Nu-mi place cand 2 pantofi (parte din aceeasi pereche) sunt usor diferiti. De regula stangul arata un pic mai bine ca dreptul. O cuta, un pliu de indoire, ceva e mai naspa la unul din pantofi, ceea ce ii face sa fie sensibil diferiti, ceea ce deranjaza.

As muri fericit daca as stii ca mai traiesc Aznavour, Hendrix, BOB, Freddie, James Brown si lista ramane deschisa pt cei care canta in special, pt actori, pt cantareti de opera si pt artisti de opera in special, pt actori, pt pictori, pt artsti, pt suprarealisti si dadaisti, Dali, Romica Puceanu, Valeriu Sterian, Jim Morrison, Ciprian Porumbexu, Marioaro , Lenuto...! Faramita Lambru, Constantin Eftimu... ii iubesc, intim, jur.

"Zadarnic te sperii ca ninge mereu" = Valeriu Sterian

Mania mea pt curatenie si scamofobia m-ar face sa stau in genunchi o viata intreaga sa curat la mana un covor de toate scamele si impuritatile care ar putea aparea. Vad cumva scamele, simt impuritatile, le detectez, le simt cand sunt prezente. Cred ca as fi un muncitor sarguincios si zelos la salubritate. Imi plac ordinea si curatenia, as vrea sa nu mai existe scame, si mici obiecte, si gunoi in lume. Ceciliu.
Ma, sunt foarte ordonat, am un bun simt si o sensibilitate iesite din comun, sa stii.

"I must be High on love" = Beatles
"One good thing about music - when it hits you feel ok. So hit me with music" = Bob

Mi-am adus aminte de ceva, dar am uitat ce.

Apa deshidratata, apa praf. Apa la plic – just add water.

Dati-mi un set acvariu!

Va dau si pesti la el?

Da, si dati-mi si un plic de apa!

Imi place sa fac pipi de jos.
Mi s-a parut (a fost foarte realist) ca a tusit o pisica.

Consideratii matinale

2010-01-31T22:54:00.003+02:00

Cred ca imi place sa dorm pe jos, dar inca nu stiu sigur.

Intr-o dimineata mi-a venit sa omor o femeie in metrou. Voi relata de ce.

Statea pe scaun, corect, drept, infofolita foarte, cu o caciula mare de blana in cap, cu capul intre umeri, intre urechi, facandu-se mica. Dintr-o punga de hartie scotea bucatele MICI de covrig. Manca mic. Lua asa, usor cu doua degete cu unghii mov/roz/lila, bucatele MICI de covrig. Adica: de ce pizda ma-sii sa iei bucatele MICI de covrig dintr-o punga , ia in pastele ma-tii covrigul si musca din el, ca nu e caviar! De ce sa mananci in metrou? Cata foame sa-ti fie? Cata pofta? Te murdaresti, ai mainile murdare, se uita toti in gura ta, nu-mi place sa mananc in mers, in miscare sau in public, in alt mediu decat in restaurant. De la mancatul MIC, ruptul bucatelelor, pana la ghemuit, privirea fixa si simplul act de a manca un covrig dintr-o punga in public – toate astea ma faceau sa-mi doresc sa-i scot ochii cu un covrig. Cu cat ma uitam mai mult la ea, cu atat as fi lovit-o foarte tare, ma imaginam dand-o cu capul de pereti. As fi strivit-o sub o stiva de covrigi. I-as fi luat cacatul ala de covrig din punga si as fi muscat sanatos din el, dupa care i l-as fi scuipat in figura, si cu un sut in cur, as fi trimis-o acasa. A mancat MIC, parca a mancat la covrigu ala un an.

Nimic nu ma amuza mai tare decat urmatoarea faza. De cate ori sunt trist, deprimat, ingandurat, simpla rememorare a faptelor urmatoare ma face sa rad singur, tare, cu pofta, pana la lacrimi.

Eram cu Kreatza pe langa Carrefour Orhideea, stateam la o trecere de pietoni. Pe partea cealalta, o femeie mergea normal. [m-am intrerupt din scris ca sa rad] Inchipuiti-va un mers normal, perfect normal, nu grabit, nu fugit, nu panicat – normal. [nu ma pot controla, rad iar] Deodata, femeia se impiedica si cade [doamne cum rad], se impiedica atat de tare, cade atat de spectaculos [hahahahaha] incat scapa pungile din mana, si … ii sar pantofii din picioare!!!!!!!!!! Se ridica apoi grabita, neintelegand ce s-a intamplat, isi aduna pungile, in ciorapi, apoi isi pune pantofii….!!!!

Doamne, cat momentum sa ai in tine, totusi se misca incet, normal…!! Inseamna ca o fi fost mai densa, avea o masa mai mare, nu pot sa inteleg cum a putut sa cada in halul asta, oricum n-a patit mare lucru, era confuza, iar pe mine m-a amuzat teribil.

Ma oftica chestia aia de carton care tine o pereche de corapi legata atunci cand o cumperi. De ce? Pentru ca e prinsa cu o mica atza, prin ciorapi, pe care nu o pot rupe, ci doar taia, deci trebuie sa caut un instrument cu care sa fac asta. Pentru ca apoi raman in mana cu un carton si cu o atza, pe care trebuie sa le arunc undeva, la cel mai apropiat cunoi – iata deci, activitati si drumuri in plus.

Fobofil = iubitor de fobii

Filofil = iubitor de preferinte

Fobofob = cel care uraste fobiile, arata o respingere catre fobii

Filofob = cel care isi uraste preferintele, arata o respingere catre preferinte

Jesus fish. Si sa faceti ce va spun eu, si nu uitati sa chitzaiti!

2010-01-12T10:33:00.003+02:00

Cateva chestii:

1. De ce dracului sa tii o planta de apartament intr-o galeata de vopsea, bidon de diluant, conserva de metal de la masline, bidon de apa taiat etc. si tot felul de astfel de recipiente improvizate din tot felul de cacaturi? Adica, prin definitie, planta de apartament nu o tii in apartament sau intr-un loc in care sa o vezi, deci, sa te bucure estetic? Ce pizda ma-sii placere resimti cand vezi sorcova asta de borcane si galeti rupte in loc de ghivece frumoase, toate la fel, in aceeasi culoare (preferabil teracota neemailata, dar arsa)??!! Simpla prezenta a cacaturilor de la baza, pseudo-ghivecele jalnice (macar de-ar fi toate la fel...!) anuleaza prezenta verde, linistitoare a plantelor pe care le gazduiesc. La povestirea asta, am exemplul concret – se poate vedea in lunile de iarna, in strada Portocalelor 2, scara E. Intre etajele 1 si 2.

2. Nu imi place cand un om merge mai repede ca mine. Exemplu: ma grabesc, am pasul grabit. In paralel cu mine, o femeie zorita si ea. O singura intrare la metrou. Vreau sa o prind. Vita vede ca ma grabesc (eu ma grabeam primul), nu decelereaza, ba chiar mi se baga in fata, la mustatza. Injur printre dinti. Alt exemplu: pe un drum necirculat, gol, la ora tarzie. Un singur om in fata mea, nu conteaza, barbat sau femeie. E in fata mea, deci merge mai repede. Eu il urmez. Dar: daca merg in spatele lui, noaptea, ar putea parea dubios, sa i se para omului ca il urmaresc. Asa ca, pentru a evita asta, sunt nevoit sa grabesc pasul, chiar la limita fugii, ca sa il depasesc pe amarat, scutindu-l de povara pasilor din urma-i, si demonstrandu-i marinimos ca nu, nu-l urmareste nimeni. Adica eu. Ma disculp cumva. Dar ma oftica ca trebuie eu sa ma grabesc. Daca ar fi mers si ala mai incet...!

Si ca un corolar: ma oftica si oamenii care merg prea incet.

3. Ficateii de pui (la tigaie, dar nu numai) sunt un aliment sufocant, greoi, uscat. Au o textura dubioaso-inecacioasa. E ca si cand ai lua o gura IMENSA de lapte praf si ai incerca sa mesteci/inghiti. Recomand ceva lichid alaturi de astfel de alimente sirete...!

4. Soriciul – o mancare amuzanta, voioasa. Se aseamana intrucatva cu ciorba de burta. Daca as lua cu mine o singura mancare pe o insula pustie ar fi soriciul/varza murata/branza de burduf. Iar crema de branza topita de la Hohland... parca te pupa cand o mananci.

5. Idee: o papushica voodoo cu care sa iti faci voodoo singur! Sau joaca samanilor care se plictisesc.

6. Cand imi scot forfecuta Solingen ca sa imi tai unghiile de la picioare, canta ingerii si raiul imi zambeste, insotit de o muzica divina. Cand dobandesti ceva atat de pretios, trebuie sa si renunti la ceva, ca balanta universala sa se echilibreze. Si atunci mi-am pierdut portofelul.

7. Vezi ca ti-am lasat un floc pe clavecin.

studiu: cutii de beton + altele

2009-12-13T13:45:00.019+02:00

Negativ B/W format lat 120mm: Ilford XP2 Super, Ilford Delta 400 Pro, Rollei Retro 400S .
Camera:TLR Rolleiflex Standard 621, Mamyia 645e
Scan: Epson Perfection V600 Photo
Developare: Maican (C41 si manual)

Balalaica. Abajur. Foca domestica.

2009-12-07T10:09:00.004+02:00

si pe film.

Am visat un scenariu de film, marti 1 decembrie 2009, m-am trezit din visul asta.

Nu stiu inca daca e un vis hipermnestic, sau un caz de criptomnezie in care am vazut sau mi s-a povestit asta, sau e chiar inventia mea – voi investiga mai tarziu, important acum e sa notez detaliile.

Sat uitat si sarac, la marginea Romaniei, sat de frontiera, undeva la granita cu Cehoslovacia (atentie, Cehoslovacia, nu Cehia sau Slovacia). Iarna spre sfarsit, lumina plata, difuza, bolnava, gri. Condusi de un barbat (poate primarul?) mai toti oamenii satului, o mana de locuitori ce traiau in mizerie vor sa plece in masa. Actorul care ii conduce – e unul cu mustata si cu fata rotunda... e un Ion Lucian tanar. Acelasi peisaj romanesc dezolant, comunistoid, dar de fapt atemporal, pentru ca acolo nu vedeai nicio urma de stapanire, de regim sau de administrare, il simteai doar, prin faptul ca oamenii doreau sa fuga "la mai bine". Gospodarii desantate, ulite rupte, pline de moloz si glod, pline de glie. Case darapanate, doua nu sunt la fel, nici garduri nu mai au la curte, delimitarea spatiului e relativa, oricum proprietatea aici e putin importanta, pentru ca de regula, e inexistenta.
Si intr-o buna zi, ca vorbiti, dar totusi extrem de natural si spontan, satenii pleaca toti, insiruti, grupati in spatele conducatorului, catre granita cu Cehoslovacia, catre linia de frontiera, catre postul vamal, cu intentia vadita de a ajunge si de a trai dincolo. Oamenii sunt murdari si prost imbracati, cu cizme pline de noroi, scalciate si cu talpa rupta sau mancata. Femeile strang sub gat basmale (una era rosie), basmale peste caciuli, unele au capot! Si toti merg cu mainile in buzunare, incalzindu-se cum pot. Abur pe gura si pe nas. Capetele plecate, adusi toti de spate, si mai tineri, si mai batrani, cu copii, caini si cu o bruma de bagaje – oricum nu aveau ce lua. In spate ulitele pustii, satul cazut si darapanat care se uita stramb la cei ce il lasa. Conducatorul oamenilor se cearta cu 2-3 ramasi. Ei n-au vrut sa plece. Fumeaza mahoarce, scuipa tutun si injura printre dinti, un pic alcolizati (asa erau de obicei sau poate impinsi de vestea exodului in masa). Au minile in buzunarele unor pufoaice gri sau odata albastre, spalacite si murdare, ca cele ale lucratorilor in mina sau intr-o uzina in care e frig, sigur ati vazut. Poarta sepci stil Ceausescu. Un pic de soare, lumina difuza dar mai vie. Aburul scos pe gura si pe nas in timp ce se injura cu patos, romaneste, se observa clar, in timp ce o raza de soare il loveste din spate.
Astia 2-3 ramasi nu vor sa plece, nu cred in initiativa. Ceva de genul – ce mi-e acolo sau aici, tot viata aia de cacat o avem; macar aici suntem la noi acasa, de ce sa stam printre straini; mai da-i dracului si p-aia ca tot comunisti sunt; mai buna mancarea noastra; "...mniezau...!!"; etc. Latra din varful ulitei la cei care coboara turma inspre postul de frontiera. Numai conducatorul celor care pleaca se intoarce si le zice ceva, fara prea mare convingere, ceilalti parca nici nu-i aud, merg mecanic cu mainile in buzunare si capul bine varat intre umeri, parca tristi ca pleaca, dar neuitandu-se spre ce se indreapta. Pentru ca Cehoslovacia, postul de granita, linia de frontiera, in fine, era la cateva sute de metri mai incolo. Se termina satul romanesc, ulita, urma un zidulet paraginit din placi de beton armat, un gard de plasa de sarma prin care se putea intra, o mica depresiune (tot coborai) apoi un mare(adica lung) gard de sarma, cu o deschidere in el si o bariera – acolo soldati cehoslovaci te controlau la ... acte.
Oamenii nostri incolonati incep sa sara prin plasa rupta a gardului care delimita cumva satul, teritoriul romanesc. Curios ca desi fiind destul de multi, o aparitie totusi, soldatii cehoslovaci, patrulele de graniceri, care deja erau destul de aproape, nu spuneau nimic. Zambeau tamp sau mai indrugau ceva in limba lor si fumau. Grupul de romani ajunge la cativa metri de punctul prin care se trecea granita, adica printre 2 soldati si o pseudobariera. Cineva spune (nu stiu daca cel care conducea grupul sau o mama unui copil sau unei batrane): "si cand treceti, semnati acolo, mazgaliti ceva ca tot nu se intelege, ca si cand ai semna... [indescifrabil, sau am uitat]"
Unul cate unul romanii trec printre soldati, de abia se uita in ochii lor, dar totusi parca mai vii ca inainte. Soldatii cehoslovaci n-au nicio urma de rautate, ba chiar par ca se bucura de vizita. Nu comenteaza nimic si ii lasa pe toti sa intre... in Cehoslovacia. Detaliu pe soldat cehoslovac, granicer: haine kaki de armata, chipiu de panza, de doc, un pic mai inalt (stiu sigur cum arata, l-am vazut pe undeva), uniforma kaki, doc, subtire si decolorata, pantalonii varati in niste bocanci inalti, negri, si bineinteles murdari, ca era acelasi noroi pe jos. Cu o mana sprijina o pusca de panoplie in picior, tinand-o de teava, sau pe jos direct. E o pusca lunga, destul de masiva, cu pat greu de lemn. Dupa cum arata, nu se stie daca se mai poate trage cu ea, oricum nimeni n-are intentia, e doar un accesoriu, un toiag de granicer. In mana cealalta, o tigara fara filtru, din care fumeaza strans si des. Figura soldatului – nebarbierit de 3 zile, neingrijit, riduri de expresie adanci, proeminente si expresive, nu de batranete, ci de la vant si stat afara, in frig, o viata intreaga. Sunt zambitori si blajini, blanzi, un pic tampi. Fumeaza si scuipa mic cu buzele uscate resturi de tutun care le intra in gura cand trag din tigarile ieftine. Rad cu gura deschisa, au un ras inghetat, un ras larg care lasa sa se vada ca le lipsesc cativa dinti. Restul sunt galbeni sau plombati.
Afara soare, e o lumina buna, de contur, jongleaza forma, e de bun augur, s-a insorit, s-a mai incalzit.
Si trec romanii nostri cu totii, si aici e chestie interesanta: imediat dupa granita, dar IMEDIAT, exista un pseudo-sat, o asezare, daca vreti, cu case si ulite, un mic satuc al granicerilor, probabil, cu case de lemn, cu etaj, cu bar cu pian, cu curve si tot ce vrei. Pe jos, aceiasi glie, dar parca mai asezata, mai uscata. Nu te mai inoroiai instantaneu pana la gat. Retineti ca de aici (suntem acum pe teritoriu Cehoslovac, imediat dupa linia de frontiera, in asezarea asta) se vedea foarte bine si clar satul romanesc, Romania, la doar cateva sute de metri. Aici toti vorbeau cehoslovaca, niciun roman. Dupa gardul cu pseudobariera si cu 2 soldati – Cehoslovacia pura, cu limba si tot. Singurii romani – delagatia noastra. S-au mai animat un pic acum, bine, si afara s-a mai dezmortit. Scot capul dintre umeri, se mai indreapta de spate, se uita in jur, cerceteaza, parca si incearca zambete. Cei din satul Cehoslovac nu sunt deranjati de vizita asta. Le zambesc de pe margini, din prispele podite cu lemn. Fumeaza si zambesc. Ai nostri tot merg pe ulita principala, incet, uitandu-se in jur. "Suntem dincolo! Suntem in Cehoslovacia!"
Detaliu ciudat pe unul din romanii exilati – un copil... (si aici intervine visul, copilul eram EU, dar totul, retineti, e parte din film) Dintr-o margine de drum, de langa un gard, iau cu mainile goale (sau cu manusi rosii, spalacite si mudrare, cu un deget) zapada sa fac un bulgare. Zapada nu mai e decat pe langa garduri, unde s-a troienit. Altfel afara e destul de cald, si e mocirla si noroi. Mi-e scarba. Vad bine zapada asta, o simt, o miros. E plina de praf aruncat din drum, de zgura, de funingine. Daca o mananc, ma gandesc, sigur nu e buna si apoasa, ca cea din varf de munte, e sarata si cleioasa, imi vine sa vomit. Iau prea adanc si iau cu noroi, de dedesubt. Iau cu fire de iarba, cu fire de par ratacite. Mi-e sila, o curat, vreau totusi sa fac un bulgare. Il arunc intr-un soldat cehoslovac de pe marginea drumul, de vizavi, il lovesc in mana, rade. Mai fac un bulgare. Gasesc in el... in zapada de dedesubt, o rata moarta pe o farfurie de plastic, inghetata intr-o pozitie absurda, cumva stand in fund si cu ciocul intre picioare, cu capul aplecat spre stanga. O iau de un picior, pt ca e rigida, ma uit la ea, avea inca puf gros. Zic eu, sau gandesc, sau cineva imi zice: "E rata cu capot!" O arunc in sila, imi fac bulgarele de zapada murdara. E un bulgare gri, topit, amorf, inform, urat. Il arunc razand in capul unei fetitze care era destul de departe. O lovesc fix in sapca albastra cu cozoroc – ii sare sapca. Rad eu, sunt multumit de reusita (cata precizie!), rade si ea, rad si cativa cehoslovaci (cata precizie!... gandesc si ei).
Time lapse masiv. Asta nu vedem, doar intuim, stim... Trec ani (mai mult de unul, mai putin de 3. Deci cam 3 cred, da). Romanii nostri traiau practic in acel satuc cehoslovac. Erau la cateva sute de metri de satul lor parasit, dar erau dincolo, printre cehoslovaci. Aveau fiecare acum rostul lor, erau integrati acolo, in satul din granita. Unii erau macelari, altii pielari, fierari, unul avea o bodega, copii se jucau pe ulite, una parca devenise curva, altii parca isi facusera chiar si mici gospodarii.. in fine, erau perfect integrati.

Deznodamant brusc: intr-o buna zi, la fel de senini cum au fost si cand romanii au venit, cehoslovacii ii iau calm pe toti si ii dau afara, fara violenta sau explicatii. Parca nu vorbeau, sau parca nimeni, dupa atata timp, nu le invatase limba si nu se puteau intelege.

La fel de brusc, asa, simplu, direct, fara tam tam, romanii isi iau bruma de lucruri si pleaca inapoi. Vedem fix cadru invers, cu ulita satului de froniera cehoslovac invers, vedem acum granita, bariera, soldatii, cehoslovacii privind si fumand de pe margini, din prispele podite de lemn, acelasi noroi, aceiasi romani, intristati de plecare, infrigurati, cu mainile infipte in buzunare rupte, femeile legandu-si basmalele sub barbie, capetele si privirile atintite in glod, iarasi, nimeni nu scoate un cuvant si nu se uita inapoi. Exact ca o vizita prelungita.
Nici cehoslovaci, nici romani – nicio reactie, nici intre ei, nici unii cu altii, exact ca la venire, nimeni nu vorbeste, romanii tac apasati, cehoslovacii zambesc tamp si fumeaza.
Camera urca, in zare vedem granita, bariera, drum serpuit, depresiune, mic deal, garduri darapanate si pe o coasta de deal, satul romanesc.
FIN.

BEC (Biro Electorat Centrat)

2009-11-25T21:27:00.007+02:00

n-am nicio idee.

Old school old men.

2009-11-22T12:53:00.012+02:00

[sau pe Mosii Vechi, la picior, intr-o zi cu soare, cand ma duceam la Maican sa-i las niste filme la developat si el nu era - "vin in 14 minute" si apoi "vin imediat"]

- Paul Reed Smith signature guitar 25th Anniversary Series -
apreciez artistii si oamenii dedicati care dau o palarie de bani pe scule-obiecte si care investesc in pasiunea lor. Ura Bunykule - aici si aici.

studiu: compozitie pop art cu masca si elemente

2009-11-15T19:24:00.009+02:00

Zi de toamna frumoasa, primavara timpurie. 7 noiembrie, soare, cald. Frunze in toate culorile, paltonul e in plus. Sunt vioi, ca vremea de afara.Toti sunt mai activi, mai optimisti. Tramvaiul 21 inspre Colentina, vin de pe Mosilor, ma duc sa platesc chiria. In timp ce stau geana dupa controlori, observ lumea (destul de noua pentru mine, din zona Mosilor-Obor-Colentina). In jurul meu se petrece comert. O tiganca face tramvaiul in lung. La vanzare: servetele, ace si "brichete de aragaze". Ati fi uimiti cata lume se trezeste brusc ca are nevoie de ace. In tramvai. Brichetele de "aragaze" se pot si testa. Asta nu convinge o femeie care era, intrucatva, interesata de produs. Cu o expresie dezamagito-superioaro-resemnata, intoarce capul chiar daca a dat comerciantului, pentru moment, iluzia unei sperante. Nu cumpara. Ajung. Platesc chiria. In tramvai iar, in sens invers. Aglomeratie. La urcare - acordeon, muzica, act artistic. Un pusti il intreaba pe tatal gras, care nu-l aude - e in alta lume: "tata, coboram coboram...?" Intr-un tarziu, tatal isi revine. "Nu, la prima". Copil dezamagit, frustrat. Copilul intreaba iar, profitand de momentele de luciditate prezenta ale tatalui: "tata, tata, de ce canta tiganul ala?" Tatal, aparte, soptit: "ca sa ia bani". Copilul, iar: "sa nu-i dai bani tati, sa nu-i dai!" Tatal: "nu-i dau!" O batrana cocheta - basc crosetat de lana roz/mov/lila, un buchet de crizanteme la fel de roz/mov/lila in mana. Se urca si isi gaseste locul, se stabilizeaza. Miros ca e vocala, ca va verbaliza. Incepe sa comenteze tare, spargand linistea tramvaiului: "Cine tuseste asa??! Ce-are?!! De ce nu pune mana la gura?! [nevazand nici cine a tusit sau daca a pus sau nu mana la gura] Nu zic la televizor in fiecare zi?!? Vorbesc cu peretii...!!!" Nu identific cine tuseste, nu aud pe nimeni. Niste fete se comporta rusinat. Batrana continua: "Sa puna o batista la gura!!! ...daca ai!!!" Un ins continua cu umor: "Daca nu, sosetele!" Batrana rade cu pofta. As intreba-o de ce e asa iritata, insa supararea se pare ca i-a trecut. Directie - Art Shopul de la Gara de Nord. Bodyguarzii de la metrou, asa ponositi si obositi cum sunt, poarta masti pe gura/nas, masti semi-rigide, nu chirurgicale, ci de vopsitor. Gripa porcina, gandesc. Spre Art Shop, prin piata Garii. Incerc sa fac arta, dar pierd arta de langa mine. Unde mi-e aparatul acum?? Atatea figuri. Un mos taran se odihneste pe sacii lui. O baba boschetara scuipa din mers, amplu, exploziv, imprastiat si mult, cu debit. Berzei, 368, spre Eroilor. Jos din autobuz, un barbat pe la 36 de ani, imbracat sarac, cu maini muncite (zugrav/instalator) insa curate, sau ma rog, curatite, comenteaza pentru el sau pentru altii: " E primavara!" Ma amuza, sunt cumva optimist. Ce buna e vremea!! La Rares, beau o cafea. Unde mi-e aparatul acum??! Un barbat pe la 50-60 de ani are o barba de invidiat, impunatoare. De fapt, intreaga jumatate inferioara a fetei e numai barba. Impresionant. Si expresia impresionanta.
Sa retin sa notez micile consideratii pe care le au oamenii pentru ei, sau pentru altii, cu voce tare.

Micul comert de la Piata Tineretului.

studiu asupra maselor plastice pseudo-animate.

2009-11-12T01:10:00.007+02:00

As vrea un dus wireless (pe bluetooth sau pe infrared). Eu am dat ideea, tehnica sa se ocupe.

Inevitabil, candva o sa ma duc pan' la pastisherie sa-mi iau ceva. Pan' la Pastiseria Regala ;)...!!

fig.1

fig.2

fig.3

fig.4

fig.5

Orice ai face, NU-TI PIERDE CAPUL...!!!

2009-11-09T00:51:00.005+02:00

NU incerca sa intelegi ce este / sa citesti despre Microsoft . NET Framework.

Locul unde elefantii se duc sa moara.

E tarziu, vineri seara. O ceata apoasa te trimite zgribulit spre locuri mai luminoase, mai calde. Intalnim un astfel de loc, pe aproape de zona Budapesta. Intocmai calatorului de demult cu imaginea salvatoare a luminii de opait a hanului de pe deal, din departare. Geamuri mari, vitrine (vitralii simpliste?!) prin care razbate caldura unor neoane puternice, sau becuri tungsten, cu o temperatura frumoasa de culoare, nu foarte calda insa aseptica, curata, inspre galbui, dar nu bolnavicios ci mai degraba pur, saturat, in care albul predomina, aseptic, da, da, aseptic... Aici se strang corporatistii dezbarati de birocratia zilnica, convietuiesc pasnici cu cocalari in pantaloni albi cu pantofi mov lucios, spilcuiti si tunsi proaspat, coboati din A8-uri albe, tunate, vorbind la Nochii de aur, bodyguarzi in timpul programului, rockeri motoristi, pitzipoance (insotitoare de cocalari) de un blond centurist. Toti stau aliniati in coada ordonata. Trec mai intai pe la CASSA. Acolo isi exprima dorintele, platesc pentru ele. Pretul fericirii e mic, modest, corect. Ma mira – pentru un asemeni etablisment, cu mult mai spalat decat altele de gen. Caci locanta de fata nu suporta comparatie cu suratele mai mici... Aici e o industrie, o fabrica, o uzina, o linie de productie, o masinarie atent reglata si bine lubrifiata, hiper-unsa. Singura femela a localului sta blajina, machiata perfect, cu o figura melancolica, de turn de fildes, pierduta, totusi atenta, respectuoasa, coerenta in actiunile si miscarile-i programate. Ea e cea careia-i marturisesti dorintele tale cele mai ascunse, poftele tainice. Tot ea se ocupa de aspectul financiar. Ea este Chivotul dar ea este si bancherul, ea e cea care se ocupa de aspectul banesc al afacerii. Ii dai suma corespunzatoare fanteziei tale din seara respectiva, conform celor inscrise mare si corect pe tabel, iti iei bonul si pleci. Limitezi conversatia la minim, cuvintele sunt mici, tremurate, daca sunt, pentru ca de fapt sunt nenecesare. Iti murmuri dorinta, cu mana intinsa, tremuranda. I-o soptesti, si nu, NU-i fixa privirea. Ea, Masterea silfida, Matroana monalisiaca, cu piele opalescenta si chip nevinovat, iti ia bancnotele, intinzandu-ti bonul. Il strangi bine, il mototolesti vinovat, caci stii ca are sa-ti trebuiasca mai incolo. Imediat.

Te ajuta acum o armata de eunuci, al caror ten fecioresc, chiar si usor acneic, pare curat in lumina care inunda, scalda virulent orice volum al figurilor... curios, neasudate! Aici mana goala cu care manipuleaza intregul arsenal si instrumentar, nu mai e scarboasa. Ba chiar e semn al distinctiei, al puritatii – ai sansa sa fii cumva, atins, hranit, de acesti pastratori inocenti ai placerii carnale. Caci ei te hranesc, daca stai sa te gandesti, direct din palme. Se misca rapid, corect, eficient, programat. Sunt curati, totul e curat, aseptic. Ma simt lapte, intr-o fabrica de lapte. Inox si lumina vie care face perversiuni cu celulele mele cu bastonase. Bucuria ochiului. Aici e triumful Luminii asupra intunericului. Aici rautatea umana, noroiul zilnic, nu exista. Lumina ingereasca a oparit orice urma de micime, acum te bucuri incet, umil, respiri lumina, stergandu-ti discret balele, asteptandu-ti randul la placere. In timpul asta ti-e cald (au incalzitoare), stai in vitrina, tu insuti esti exponat al spectacolului placerii, si privesti cuminte totemurile rotative, mustind fin de sucuri pe care (stii!) in curand ai sa le gusti. Cine e omul tau, cine e acest ajutor alocat tie? Cine ti-a luat... bonul? Cine te va ajuta sa treci peste tejgheaua-Stix? Te pierzi pentru o clipa, esti dezorientat... daca primesti altceva decat ce ai cerut?! Dar iti vii in fire rapid, iti aduci aminte unde esti, te bazezi umil, si razi de propria-ti frica si prostie, pe profesionaismul de masinarie de razboi germana a locului. Eunucii harnici, furnicile lucrator, albinele muncitoare fluturand iatagane falnice, purtand nume exotice ca Mustafa sau Mimis (a se citi cu SH final), se misca cu o repeziciune ametitoare. Ca intr-un balet bine orchestrat, cei ce nu-ti sunt predestinati se dau la o parte. Pionul tau iti vorbeste, te intreaba cum sa-ti asezoneze mai bine placerea ce-ai platit. Te recunoaste, in tot acel vacarm ordonat. Cu mainile-i fragile si totusi asa de putenice, opreste haosul, iti graiese, stii ca te va ajuta. O strange bine, o sugruma. Iti intinde corect bucata ta de placere, curata, corecta, perfecta, alba... aseptica.

O iei, te bucuri de bonusurile primite, de care habar n-aveai, si la fel de rapid si umil, debarasezi zona de troc... endorfinic. Pentru ca stii ca esti parte a masinariei – daca tu nu te misti precum EI, lucrurile n-au cum sa mearga. Te dai asadar la o parte, si bagi botul in sucurile cele mai diafane.

De n-ar fi imaginile atat de comune si mirosurile... parca n-as sti unde am intrat. Amuzant este ca imediat langa locul desfatarii, langa tejgheaua savorii , langa linia de desfacere a carnii, acolo unde toti de-o seama, fara rang social si cu statute anulate ne-am strans umili langa totemul de carne... ei bine langa acest loc mistic, pseudo-unsuros... exista un EXCHANGE. La fel de aseptic si corect. Ce alaturare paradoxala, fortata, si totusi, neagasanta!!... in lumina asta calda totul pare... corect si bun.

...Da stiu, veti rade. Am descoperit tarziu acest laborator, aceasta mostra a industrializarii perfecte, aceasta linie de productie a calupurilor tubulare senzoriale...

Saormaria Dristor. Ce idiotenie. Intotdeauna m-a agasat saorma. Inca unul din lucrurile pe care le practic, desi ma enerveaza la culme.

...Ei bine da, practic saorma. Nu ca s-ar vedea.

Last night I dreamt a hamburger was eating ME...!!!

2009-10-30T22:19:00.007+02:00

Jocul Ielelor la conventul lui Vasile
Kodak Gold 200 / Zenit 3M - 2 merged exposures

what if a CRAB was eating ME...??!

IDIOSINCRAZIE - Zenit (color) si Rollei (a/n) - mostly film

2009-10-12T23:48:00.020+03:00

1 prim. CINE N-ASCULTA IN A GADDA DA VIDA, E PROST. mama si tata sa traiasca.

1. un frigider care sa se deschida oricand catre stanga sau catre dreapta
2. plastElina. Tardiv. Papistas.
3. inoata in mediocritate. RABIN BALASA.
4. Gabi --> e o PAEVA. Am un buric unguresc. G. e un hentai prost - are hrana la gura.
5. Leti - e cainele surd care latra la faianta/gresie.
6. Nu mai manca varec! Sa facem o partuza.
6 bis. Vezi ca ai fashul rupt...! S-a prezentat de urgenta la sectia Urgente cu ruptura de fash. Ai fashul agatzat la spate.

7. Bunicu Nini avea in buzunare caramele si ni le dadea, mie si lu varu Liviu. Bunica punea pe o farfurie bucatele de ciocolata rupte cu degetele, intrucat purtau amprenta (Poiana, banuiesc), si alte dulciuri, un pic vechi, si ni le dadea. Le haleam.

Mirosul de vinete coapte sau de ardei copti (nr. in procesul de coacere) – ma linisteste, ma calmeaza. Imi aduce aminte de cantecul cucului, la bunica in Militari, strada Floare Rosie.

Bunicu Mircea m-a invatat sa fac din hartie un cap de drac, pe care, ciupindu-l la coltul unei indoituri cu dintii, il puteai umfla. Si din 2D devenea 3D. Genial, dar am uitat cum.

8. But where are the sailors??!! Where are they gone to??!!

si cantecul zilei: http://www.youtube.com/watch?v=0ltAGuuru7Q

silver hallide. Man Ray X-ray ;) Thanks Krtz.

glory box.

One is Greater

woodstock '69 - bucharest '09

caaate bogatiii zac aciiii...!!!

stufat de MEL.

2009-09-24T23:42:00.002+03:00

"maaan... t'is some good shiiit... made from plant shit.... shit...!"

dedublarea antipatica a eului mistic. sufit.

FujiColor C200 + Zenit 3M

2009-09-22T20:32:00.009+03:00

Un zambet pentru varsta a treia. Umil. Draga Raluca.

2009-09-21T19:50:00.003+03:00

Post lung, anevoios, anost si plicticos, cu clasicele poze la sfarsit. Pt ca fotografii n-am reusit sa fac.

Partea I – despre oameni frumosi care m-au gadilat.

Azi m-am simtit.. bine. Mai bine, ca in ultima perioada, oricum. Si pentru ca binele e relativ, la fel si fericirea, o sa-ti povestesc (despre) ce si cum. Am zambit iar, am facut poze cu placere si dedicare, m-am bucurat la lucruri mici si simple, la fel ca si conceptele enuntate mai sus.

Printr-o intamplare fericita, m-am trezit in masina bunului C.Pop, in drum spre Serbarile Campinei. Stiu o sa razi – ce dracu caut eu la Serbarile... Campinei?! Ei, m-au vazut trist si degradat si ca sa mai schimb peisajul, am plecat cu el si cu maestrul Vasile, sa schimbam aerul, sa mai vedem altceva, la Campina, unde mai sus amintitul C.P. participa la organizarea evenimentului. Mi-am luat aparatele si m-am dus cu ei, cam indoit, pentru ca oricum nu mai am demult chef de nimic, ca sa fac o poza, sa schimb peisajul, si eventual sa ajut cu ce pot in proiectul asta (si cateva viitoare, despre care o sa-ti spun mai multe). Pe scurt – cei ce organizau serbarile au adus acolo 3 corturi, 3 pavilioane din Bucuresti, in care tineri artisti organizau ateliere gratuite pentru campineni si alti doritori. Intr-unul puteai picta in acrilice pe lemn. Intr-altul, puteai lua lectii de olarit (si modelajul lutului). In ultimul, gustai un pic din tehnica mozaicului.

O sa vorbesc aici despre artisti, si despre ce inseamna asta, despre cum, mic si umil fiind, cu atat mai mare plecaciunea mea in fata lor, cu cat artistii astia mi-au smuls o umbra de traire voioasa si vesela din umbra-mi de suflet chinuit.

Caci printre toate ale targului, mici, bere, gablonturi, posete, portofele, ceasuri, icoane, "toate obiectele sfintite", chimire ieftine si urate, cactusi, plante, cosmetice, fanfare, pastrama, hamsii, Benone Sinulescu, muzica populara si toate cele ale unui orasel de munte... ei, printre toate astea, bulucul cel mai mare era in fata standurilor noastre, cu lut, vopseluri, aracet si cioburi colorate.

Caci am vazut oameni transfigurati, imblanziti, daca vrei, inmuiati si deveniti iar copii... am vazut ochi goi, si expresii fara expresie, fete rosii si batute, trasaturi dure si adanc crestate, de oameni muncitori si simpli... pe toti i-am vazut preschimbandu-se frumos, in copii inteligenti si interesati, uitand de griji, de cacatul vietii cotidiene simple si anoste, uitand de fotbal, mici, manele si Libertatea, uitand de haifaiv, de OTV sau clasicul porn... Stafiile printre care umblu zilnic, si cu atat mai mult intr-un orasel in care viata... e simpla si limitata pana la abrutizare, oamenii astia dezumanizati, corpurile astea, au prins viata si licar in ochi (ala pe care il caut si eu demult...), au capatat brusc sens, fie si numai pentru cateva ore sau o zi... ca un fluture frumos. Oamenii astia lipsiti (in opinia mea) de cele mai elementare sensibilitati sau preocupari pentru frumos, au uitat sa injure, sa icneasca onomatopeic, sa scuipe, sa fie brusti si violenti, s-au incalzit si s-au imblanzit.. si s-au jucat. Au uitat toata viata lor de pana atunci, fie si numai pentru o clipa, au refuzat micii, bautura, spectacolul, circul si painea pentru popor, tarabele infecte cu cacaturi de toate felurile si de niciun fel... si s-au imbulzit, cuminti, ordonati, amabili si jucausi, in fata corturilor cu... minuni. S-au murdarit in lut, s-au patat pe hainele lor de sarbatoare, pe pantofii luciosi, pe tricourile siclam si pe blugii cu imprimeuri... si nu le-a pasat. Copiii-parinti le luau pensulele copiilor lor, se sfatuiau si pictau, asezati in banca, ca la scoala. Gospodinele caselor campinene au uitat oala si coaforul si barfele de bigudiu, si-au facut, cu zambetul pe buzele rujate roz electric, cate un mozaic grosier.

Oamenii astia nu mai erau ei... sau de-abia acum incepeau sa se nasca. Tigani si cocalari murdari sub unghii, cu sticle-diamant drept cercel in ureche, tricouri mulate rosii cu dragon... pictau, sau ascultau atent si cuminte ce le spunea mesterul olar. Zambeau. Asteptau.Taceau. Intelegeau. Licareau. Ii interesa. Pictau. Modelau. Zambeau.

Pentru mine – caci bine imi cunosti parerile despre marea majoritate a rasei umane si in special, parerile despre romani – toata transfigurarea asta magica, a fost un spectacol divin, o epifanie. Era ca si cum vedeam un caine vorbind (nu e bine, pt ca de multe ori, stiu ca vorbesc si ca sunt mai buni si mai inteligenti decat oamenii)... era ca si cum vedeam un vierme imbracandu-se, mergand in baston sic si discutand despre semiotica imaginii la Barthes, daca vrei. Era ca si cum o bila de plastic mi-l explica pe Nietzsche.

Ce inteleg de aici – e ca rasa umana se poate salva. Daca-i dai cacat, mananca cacat si cacat se-alege. Dar daca ii dai culoare, magie, il atragi cu lucrul mic si colorat, pe care sa si-l compuna cu mainile lui, sa dea sens amorfului, daca-l lasi si il inveti cum sa investeasca cu valoare o bucata de lemn colorata sau un bulgare de lut... atuncea obtii altceva. Ceva mai bun, si mai frumos, mult mai frumos, si mai apropiat de utopia unei rasei... umane (ce cuvant puternic...!) Ii trebuie atat de putin. Incepe cu copiii, caci sunt mai sinceri si mai inteligenti, si vei ajunge si la parinti, sau daca nu, macar vei fi pregatit o noua generatie, mai buna.

Si pentru toate astea, am zambit. Le-am furat cate un pic din fericire, privind hoteste prin lentila, ascuns dupa aparat si ochelari de soare. Radeau la mine copii si oameni mari "copilizati" deopotriva. Si se jucau impreuna, si ... creau. Erau frumosi oamenii astia. Doamne, de cand n-am mai gandit asta, daramite s-o simt si sa o zic...!!!

Partea a II-a – despre oamenii care au dat viata momailor. Despre artisti.

Le multumesc aici artistilor. E un cuvant mare, vedem ce e cu el imediat. Le multumesc lui Alex si Cristinei (care erau frumosi pt ca faceau ce faceau, si care aveau mainile frumoase, manjite de culori, si care se iubeau simplu si frumos, in Fiat-ul lor vechi si alb, care pornea greu, si care avea o valiza verde, la fel de veche, in spatele lunetei) care au picat si i-au invatat pe ceilalti, care au taiat faianta si le-au lipit in chip de mozaic. Le multumesc lui Mircea si lui Edy, care faceau mai de toate, si ii mai multumesc lui Nea Titi, faimosul mester olar si profesor la Arte Plastice. Si Dianei ii multumesc, fata de preot care picta oale de lut si surorii ei pe care nu mai stiu cum o cheama, dar care era vesela si vioaie si avea si un copil, si caini multi, si era casatorita cu Edy, ala de mai sus, care avea o casa cu curte frumoasa, linistita si simpla, la Valea Calugareasca. Pentru toate numele gresite imi cer scuze, nu retin, sunt idiot. O sa verific si remediez daca e ceva. Si pentru cei pe care i-am vazut, dar nu stiu cum ii cheama, si lor le multumesc, si scuzele mele.

Fata de ei am un respect imens, caci astia nu sunt wannabe's, sunt reali si puri, sunt old school, sunt simpli si totusi atat de bine-exprimati de si fata de sinele lor (intelegi? Intelegeti??!). Sunt veseli si frumosi, simpli si deschisi si prietenosi si activi si visatori, dar intr-un mod placut si discret. Sunt timizi si discreti, si totusi nu sunt asa. Fac ce le place, cand vor, pentru ei. Pleaca, cunosc alti oameni, sunt linistiti si calmi, permisivi, accepta si inteleg multe. Sunt calmi (stiu ca am mai zis), sunt... IMPACATI. Sunt liberi. LIBERI... Doamne...!!

Pe ei ii respect si le multumesc pentru toate astea. Ii iubesc si ii urasc, umil si mic, in acelasi timp, pentru ca sunt tot ce mi-as fi dorit eu sa fiu, dar nu (mai) reusesc. Oricat as cocheta cu asta (nr. actul artistic), nu reusesc sa ma apropii. Astia sunt puri. Eu sunt urat si pervertit pe dinauntru, si prin urmare, nu reusesc sa fiu un om mai bun. Si de aici, totul se leaga, daca stai sa te gandesti. Eu sunt de un dualism fioros, gretzos si pagubos, care ma duce la pierzanie. Din toate ale artistilor, am luat ce era mai rau – un mal de vivre iremediabil, nelinistea si niciodata-satisfacut-ul, teama, imposibilitatea de a ma intelege si de a ma exprima pe sine, haosul emotional si psihologic samd, caci nu as mai termina. Dar nu vorbim aici despre mine. Spun doar, ca ii respect si le zambesc trist, pentru ca ii invidiez sincer, si cred, cu tarie, ca sunt oameni mai buni ca mine. Pentru toate cele de mai sus. Pentru ca sunt simpli si pentru ca se iubesc simplu si frumos, pentru ca fac ceea ce fac cu o placere care atinge, intr-o secunda, mase intregi de brute, si le preschimba, asemenea unui val de pulbere magica si colorata. Ei sunt...ASA. Eu... nu mai pot nici macar sa plang.

Discutie separata face arta lor vs. pseudo-arta fotografica, pe care cu ipocrizie ma consider ca incerc sa o practic.

Caci ce e fotografia, daca nu o bafta perversa, o hotie, un furt si o ascundere ipocrita in spatele unei masinarii tehnologizate si mecanizate? Lentila mea e cutitul pervers al voyeur-ului, care isi substituie realitatea mica si de cacat, cu vietile mai colorate si mai frumoase ale altora. In fotografie, furi, ajutat si asistat. Colectionezi pervers, emotii si trairi, pe care nu reusesti sa le exprimi vreodata, pe care nu le ai, pe care ti le-ai dori. Fotografia e o minciuna idealizata si perversa.

Pentru ca ce e lutul caruia-i dai forma, pensula, lemnul si culoarea, daca nu viu, cald, uman, frumos, emotie pura?? Baga-ti mana, murdareste-te pan' la coate, amesteca-ti lacrimile cu culori si transpira in lutul pe care il modelezi, rasufla peste panza, ineaca-te cu praf, da-ti peste degete, taie-te, raneste-te sculptand, sudand, contorsionand metal... fa asta cu mana ta, si nu-i privi pe altii prin pereti de sticla deformata ce iti arata o pseudo realitate.. pe care ti-ai dori-o, si pe care nu o ai...

LOR le multumesc, artistilor puri si simpli. Caci iata, si pe mine, masca si umbra deformata a celui de demult, au reusit sa ma imblanzeasca, macar pentru o zi.

Mestere C.P., mersi pentru ideea minunata si pt ca ai tras de mine sa. La fel si maestrului V., vioi si linistitor, ubicuu, ca de obicei.

Pseudo-incheiere, pe un ton tragic.

...asadar, draga Raluca, o sa-ti mai povestesc ce e cu mine, daca gasesti dispozitia si timpul de mai trece pe aici, rugandu-te sa ai grija de tine si de ce ai prin cutiutele tale, de pe-acum deja prafuite, presupun...

O sa o mangai pe Ema, care... nu era convins pana acum... ma iubeste, in felul ei de pisica. Cat de mult semanam...! E foarte tare, ca e un animal simplu si mult mult mai bun decat multi dintre noi.Venind acasa, m-am spalat cu periuta ta de dinti. E frig afara, si intuneric. Si-n casa e frig.

pisicutza a scos-o Pop, pt ca ne-am gandit ca era pericolul sa cada... in ce ne zbatem noi zilnic.

NU era Husky.

la 9 dimineata, mosul artist punea tare, la un casetofon, Deep Purple. Pt ca asa voia el. Trebuia sa-l pup.

Dreams are my reality

2009-09-08T22:23:00.018+03:00

Eroarea unui fir de praf pe lentila sau film, unei zgarieturi a unei developari imperfecte, se transfoma (fortuit) intr-un eveniment plin de insemnatate care atribuie plusvaloare actului intim, actului artistic fotografic.

Despre singuratatile mele.

Ploua incet si des, cu ace umede. H intarzie, asa ca ma duc sus pe motoare, imi iau prevazator 2 beri, si le citesc sorbind usor aberatiile dintr-un 7seri pe care prevazator l-am cules de jos. Sunt singur, eu si cu barmanii care se intreaba oare ce cauta un ratat ca mine, apasat ca ploaia, pe o terasa dezolanta, dezarmanta si dezumanizanta. Ploua si e rece, e sumbru si trist.

Va-ndemn la starvuri sa priviti. Cu limba dau pe cioburi de amintiri taioase si frumoase.

Film noir.

Mal de vivre, l’air du temps

Oximoronul suprem, paradoxul maxim – frumusetea unei ciuperci atomice.

Neo arca.

Ma duc sa stau in baie.

“treci printr-o peroada ciudata, de schimbari. Parca esti lauz.”

ca sa ne aducem aminte

2009-09-06T09:59:00.002+03:00

Rattus Antropomorphicus revisited - Nikon D700. Cand oi developa, vine si Rollei si Zenit. Aceeasi poza, 3 aparate.

"- Si.. esti singura la parinti?
- Da.
- Si parintii ce zic?"

Zenit 3M (sau paradoxul libertatii - cainele care isi calca pe propria-i lesa)

2009-09-01T10:03:00.014+03:00

* film rupt in aparat si salvat de baietii de la Victoriei de la Fuji, de jos de la metrou, pe care i-am iubit si pe care i-am urat apoi pentru scanurile de exceptie. Zenit 3m - fabricat in Krasnogorsk, CCCP, de catre KMZ, intre '62-'70.
Vorba lui Barthes, incerc sa gasesc niste punctum, poate mai mult decat studium. Incerc sa fac fotografiile, cum frumos spunea cel antementionat, sa mi se intample. Mie, si altora. Nu stiu acuma cat imi iese.

O selectie in cele ce urmeaza. Care incepe ...cu ce e bun.

Marota mea - lui Marin Sorexu

2009-08-30T22:21:00.011+03:00

Rattus Antropomorphicus

E omuletul gastric, intim, pesonal
Pe care-l astept sa-mi spuna daca e bine sau e rau.
El vine si de fiecare data boraste, rade stramb si pleaca.
Caci vede totul clar, aspru, asa cum e,
Pentru ca n-are corectie de dioptrie.
Ce era odata rigid, acum se clatina amorf,
Penele care imi cad, pentru ca mi le-am smuls,
Intra acum prin tot, se scurg, devin acid, ustura si dor.
Nu mai am aer, rasuflu greoi, plamanul mi-e piatra
Sunt gol si rece, racit si livid, o umbra, o aparitie a realitatii de odata.
Mi-am taiat membrele si inima una cate unul, am aruncat bucati din mine
M-am scos la mezat, la licitatie pe nimic,
Nimic mananc si cu gol ma ung, am ochii goi si lacrimile sunt aer
Mi-am cautat fericirea si am gasit nimic.
Sunt mic, mi-e frig, urlu usor, mi-e dor, si hainele ma dor.
Nu ma cunosc, mi-e frica de mine, mi-e sila, am reusit sa ma omor.
Excelez in distrugerea-mi si a tuturor,
am devenit Moartea, distrugatorul de lumi.
Si prima pe lista e lumea mea la care ma uit stramb
cum nu mai am nimic de distrus
Si nimic - posesor mandu ii sunt.
Sunt acelasi, dusmanul meu, nimicitorul de sine si umbra de prieten,
Ne uram reciproc, ne mancam starvurile si dejectiile,
si radem, strambati de nefiinta.
Imi cer pasaport si nu-i pun viza, pentru ca nu ma cunosc,
Imi iau singur bomboanele, si tot eu le mananc mai incolo,
ghemuit si ranjit cainos.
Ma scuip, ma mangai, plang pe sine, adorm singur, ma desumflu
Fara sunet, ca n-aud desi urlu.
Ma inec in pasta, imi pun chinina si fiere in gura, scrasnesc dintii dureros
si mananc smaltul praf.
Ma distilez pana la zero concentratie, fug dar raman in loc,
M-am oparit pe dinauntru, si-mi vad filmul, reluare a reluarii,
Ma hasurez iar si iar dar nu-mi iese desenul,
Caricatura urata isi pipaie blocajul si-l baga in gura si mesteca pietre
Ma inec cu vata, aerul nu-i pentru mine
Am fost molto generosso, mi-am dat nimic si l-am luat cu placere.
Datoriile catre mine nu se prescriu, ma pun la zid si ma condamna,
Ca i-am inecat si pe altii cu mine odata.
Ca ei i-am facut altar si statuie, si tot eu grotesc am dat cu barosul
macar de mi-ar cadea degetele.
Ca sa nu mai gandesc mi-as scoate creierul si l-as suge pana devine pai
Ca inima am scobit-o demult, i-am facut caverne si multe aorte,
si cu toate astea, tot mai inghit sarma ghimpata.
Mi-am dat cu nuantator de vise, dar n-a iesit cum trebuia,
acum, alerg prin cosmar cu cizme de plumb.
Mi-am matrasit suzeta prea devreme
Ma afund mai tare in cochilia calcionoasa de melc, dau sa ma ridic,
dar amplitudinea curbei 4 nu ma lasa
asa ca ma fac mic si stau acolo si astept.
A venit toamna, acopera-mi dracului inima cu ceva
cu o prelata anticondens, cu ghemuri de vata, cu paine muiata in lapte
sau cu falca ta.

S-a spart barlogul utopic si m-a taiat la mana.

Mic studiu asupra vidului si utilitatilor sale

2009-08-23T11:51:00.008+03:00

Rolleiflex Standard 621 Zeiss Tessar f/3,8/75mm + Proxar set - model 1932.

Daca are poveste, ne place.

2009-08-15T15:57:00.002+03:00

Asa cum spuneam. Daca are in spate si o poveste, cu atat mai misto obiectul.

Uite Rolleiflexu. L-am desfacut sa-l curat, si da, are oglinda argintata, imbatranita rau, pe care ar trebui s-o schimb daca mai vreau sa mai fac poze cu el.

Si mai are ceva foarte tare:

In interior, de-o parte si de alta a sinelor de aluminiu peste care se trage filmul, cineva a zgariat urmatoarele:

D.W. ANDERSON COOKSTOWN IRELAND

Si pe sina opusa, un numar (pe care n-o sa-l dau, pt ca-l joc la loto :)

Mi se pare genial ca cineva si-a insemnat aparatul. Un aparat german, din '32, care se pare ca a fost si in mainile unui domn Anderson, din Irlanda. Pe unde o fi umblat, ce poze o fi facut… muama, sunt tare curios.

Si da l-am cautat, dar internetul e mare, iar numele comun. Orasul exista. Am mai dat niste mailuri, cine stie…

ce ne mai place...!

2009-08-12T20:30:00.005+03:00

Obiectu 1.
Asa. ziceam ca povestesc despre magazinul Jana, din Colmar, in care am stat 2 ore juma.

Totul a inceput intr-un magazin (altul decat asta) cu tobe de metal, obiecte de percutie, diggeridoo-uri multe si misto, chestii aborigene si etc., foarte misto de altfel. Comerciale, dar geniale. Obiecte pe care poti sa le investesti cu semnificatii, sa le dai suflet si sa le ai, sa fie bine.
Acolo am vazut si cateva boluri de meditatie, singing bowls, cum eticheta zicea. L-am pus pe vanzator sa imi arate ce si cum, si fascinat fiind de sunetul perfect si rotund, amplu si puternic, m-am hotarat sa-mi iau unul. Ma impiedicam ca intr-o comedie bufa si ranjam fascinat la toate tobele care scoteau niste sunete incredibile, salivam auditiv. Nu stiu ce naiba s-a intamplat dar am iesit din magazin fara sa imi iau bolul cantator. Asa se intampla cand imi plac prea multe chestii - nu pot sa ma hotarasc si raman cu pix.

Asa. Si ajung din intamplare, la magazinul asta, plin de cutiutze ciudate, bijuterii atent mestesugite, traforate incredibil in argint, mici obiecte geniale (ale caror denumire, scop sau utilitate nu le cunosteam, dar pe care mi-ar fi placut sa le am, pe toate toate). Caci dupa cum unii mai apropiati stiu, am cultul obiectului, pe care mi-l alimentez si ingrijesc frecvent si in mod patologic. Atribui insemnatate, incarc (sau descarc) obiectele cu sens, mit si etos. Fac asta. Imi place sa. Ce imi place, ce posed, micile lucruri din care imi fac muzeu, sunt exponate cu sens carora le atribui automat si aproape instantaneu o plusvaloare, un sens personal, redescoperind ce e preintiparit in fibra micului obiect. Probabil o sa mor batran si sarac ingropat in cacaturile pe care le strang si le ocrotesc si le iubesc.

Asa. Si in magazinul asta era placut, mirosea a betisoare si arome ciudate, o muzica discreta te mangaia insesizabil pe timpan si pe dinauntru. Si plin de chestii, peste tot, de la tesaturi fine, la bijuterii obiect, la mandale, clopotei ritualici si... boluri de meditatie... Nimic din ce vazusem mai devreme. Totul patinat, prafos, nu nou si scos din cutie. 2 chestii nu erau la fel.
Si cand vad bolurile, ma reped la ele, sa le ating sa le pipai, sa le miros, pt ca miroseau usor a metal si a cocleala, a alama si cupru si a praf. Nu e voie, mi se spune.
Ma opreste un grasutz cu o piele bruna roscata, cu trasaturi indiene. Aflu ca bolurile trebuie atinse de una si aceeasi persoana, si mai rar de prea multe. Iti place un bol, ok, da nu-l iei. Pt ca nu alegi tu bolul ci bolul te alege pe tine. Pt ca fiecare reactioneaza altfel si daca vrea, si daca sunteti pe aceeasi lungime de unda, canta. Nu stiu cum e cu deschisul chakrelor, al chi-urilor, nu prea stiu cum e cu tranzitul energetic in organism... dar cert e ca sunetul pe care bolurile astea il fac atunci cand vor ele sa cante... te hipnotizeaza, si te relaxeaza extraordinar.
Jason, patronul, era din Malta, avea 60 de ani, desi i-ai fi dat maxim 45. Fusese inginer, apoi soldat intr-o armata necunoscuta, si acum, la pensie, avea magazinul asta cu nevasta lui, Nadine. Ea, fosta violonista in filarmonica franceza, stia 4 limbi straine, n-avea o mana, isi tara cu greu picioarele, iar pe jumatate de fata era desfigurata de o maladie ciudata despre care n-am intrebat prea multe. El o iubea teribil si toti o tratau normal.
Jason cumpara argint pur din Elvetia, pietre pretioase si lapis lazouli din Jaipur, coral rosu de undeva din Indochina, si toate astea plecau in Nepal si Tibet, unde dupa schitele lui, localnicii ii confectionau gablontzuri geniale si pline de suflet.
Tot de acolo aducea vasele astea de meditatie. Facute din 7 metale, pe care daca le atingi usor pe margine, cursiv si constant, cu o viteza si apasare tocmai potrivite, incep sa intre in rezonanta, unul dupa altul, intr-un sunet fascinant.
Jason mi-a cantat la vreo 7 boluri. De 25 de ani facea asta, deci avea tehnica, ii iesea. Unele ai fi zis ca iti dadeau sangele pe nas, altele faceau sticlele sa vibreze. Eu cautam un sunet mai grav, mai amplu. Iar Jason ne-a povestit ca are un singur vas, in pivnita, pe care nu reuseste sa il faca sa cante. Asa cum nici eu n-am reusit, oricat m-as fi chinuit, sa scot vreun sunet de la cele 7 vase pe care le-am incercat. Asta pana la un moment dat, cand eram pe punctul de a renunta, cand unul dintre vase, scos dintr-un sertar, dintr-un ziar scris in nepaleza, a inceput sa vibreze si sa cante din prima. Se pare ca era ok, era ce trebuie.
Vasele astea se confectioneaza manual, se bat intr-o forma din lemn, din ce in ce mai concava, foi peste foi din metale diferite, pana se obtine un astfel de bol. Care canta, deci care e perfect ca forma si fizica a materialelor. Apoi, tot manual, se sapa usor in el, pe dinauntru si pe afara, se graveaza mantre, mandale si alte simboluri mistice, traditionale, inclusiv simbolul familiei care va tine acel bol. Si toata gravura asta manuala nu-i altereaza sunetul deloc, daca nu cumva i-l desavarseste. Cica un institut german de audiografie ar f facut un test cu bolurile lui Jason. N-au reusit sa isi dea seama cum exact redau acele amplitudini ciudate si tonuri bizare.
Si fiecare bol avea povestea lui - ca e trecut prin 5 generatii, ca unul e luat de la o familie saraca, ca unul a fost salvat dintr-o stupa in flacari... stia omul fiecare bol de unde l-a luat. Al meu e dintr-o suburbie din Khatmandu, si are vreo 2 generatii la activ, deci e inca tanar.
Nu m-a lasat sa iau orice, nu mi-a varat pe nas vreun bol scump. M-a lasat cu greu sa le ating, mi-a povestit si m-a invatat chestii. La sfarsit ne-am pupat. Nu m-a lasat sa-i fac poze nici lui nici magazinului. Cica in Franta ar mai fi un singur comerciant de astfel de artefacte, in Paris, care le cumpara tot de la Jason.
Pana cand am platit, m-a tot intrebat daca sunt sigur ca vreau sa il iau, parca n-ar fi vrut sa mi-l dea. M-a intrebat daca am inteles ce mi-a povestit.

Poveste sau nu, e genial ce-a fost acolo. Oricum depinde de fiecare cum si cu ce investeste un obiect. Iar eu, asa cum spuneam, am cultul obiectului, cu atat mai mult cu cat are poveste si a fost atins de timp si de mana umana. Pana la urma, pe o astfel de teapa, pe care o numesc marketing stralucit, nu ma supar catusi de putin ca am dat ceva bani. N-o sa stiu niciodata. Important e ca sunt ok cu povestea, cu evenimentul, cu achizitia.

Despre elemente din religia hindusa sau tibetana (ramuri ale buddhismului), aseamanarea lor in fond si dogma cu alte religii, despre pozitivism si chestii ok, mai vb la o bere, si porma ne imbatam. Caci asa cum spune prima silaba dintr-o mantra buddhista - omul e imperfect :)
E liberala si pozitiva, deschisa la inetrpretare, dar inspre pozitiv, si universal aplicabila, pe pozitiv, ceea ce e foarte tare.
Da hai ca prea o dam in misticism.

Obiectu 2 de care sunt deja foarte atasat (poate chiar inainte sa il am), este un aparat vechi de fotografiat, un Rolleiflex, by Franke & Heideke de pe la 1930. True german craftsmaship. Deutschland Deutschland uber alles, uber alles im die welt! E rudimentar, simplu, cu patina timpului si urmele mainilor prin care a trecut. Pielea nu mai e noua, e roasa pe alocuri, unele cifre s-au sters, la fel si vopseaua, se vede.. alama, cuprul. Sticla geamului de vizare e intunecita de vreme, oglinda si lentilele patinate si un pic prafuite. O sa il curat, dar e tare posibil ca oglinda argintata pe care am inteles ca e posibil sa o aiba, e foarte sensibila, si oricum daca e atat de vechi, s-ar putea sa nu mai poata fi curatata.
De abia astept sa vad ce poze reusesc sa scot cu el. Asta daca mai face poze (pare ca face, dar mai stii?) si daca nu cumva radiografia prelungita din aeroport nu mi-a voalat filmul. Revin cu poze si detalii. Sper sa.